ULTIMĂ
ORĂ

Alertă lângă Pitești! Arde violent! Incendiu devastator!

Alertă lângă Pitești! Arde violent! Incendiu devastator!

Alertă lângă Pitești! Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au gestionat 73 de misiuni de intervenție în intervalul 20 ianuarie 2026, ora 08:00 – 21 ianuarie 2026, ora 08:00. Activitatea salvatorilor a cuprins acordarea primului ajutor calificat, stingerea incendiilor și acțiuni menite să protejeze comunitățile locale.

CITEȘTE ȘI: ALERTĂ meteo de ultimă oră! Vortexul polar se întoarce! Viscol, lapoviță și ninsori puternice! Ce ne așteaptă în februarie?

Cea mai importantă intervenție a avut loc în comuna Bradu, pe strada Serelor, unde echipajele de la Detașamentele Bradu și Pitești au acționat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă. La sosirea forțelor de intervenție, focul se manifesta violent și generalizat la întreaga locuință, existând un pericol real de propagare la construcțiile din vecinătate.

Pompierii au lucrat simultan pentru stingerea flăcărilor și pentru protejarea caselor învecinate. În urma incidentului, locuința a ars pe o suprafață de aproximativ 70 mp, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Conform primelor cercetări efectuate la fața locului de către autorități, cauza probabilă a incendiului a fost jarul sau scânteile sărite dintr-un sistem de încălzire.

Recomandări pentru prevenirea incendiilor

Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, reprezentanții ISU Argeș recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri de siguranță:

  • Este strict interzisă utilizarea sobelor sau a altor mijloace de încălzire care prezintă defecte, au improvizații, sunt supraalimentate cu combustibil sau sunt lăsate nesupravegheate.
  • Materialele combustibile trebuie depozitate la o distanță de peste un metru față de sobele metalice și la cel puțin 50 cm față de sobele de cărămidă sau teracotă.
  • Pardoseala din fața ușiței de alimentare a sobei trebuie protejată cu o tavă sau o tablă metalică având dimensiunile minime de 70X50 cm.
  • Cenușa rezultată de la sistemele de încălzire trebuie evacuată periodic în locuri special amenajate, unde nu există pericol de incendiu, și numai după ce resturile de jar au fost stinse complet.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.