ULTIMĂ
ORĂ

Clipe de coșmar! Ce a pățit un copil de doar 4 ani după ce a căzut în gol de la etajul 3 al unui bloc

Un grav accident a avut loc sâmbătă în municipiul Sebeș, din județul Alba, unde un copil în vârstă de 4 ani a căzut de la etajul al treilea al unei clădiri rezidențiale.

La fața locului au intervenit de urgență echipajele autorităților locale, în urma unui apel primit în cursul după-amiezii.

„La data de 19 septembrie 2026, în jurul orei 15:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că un minor în vârstă de 4 ani ar fi căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba prin intermediul Agerpres, conform datelor preluate de Știri pe Surse.

În urma impactului, victima a fost preluată și dusă imediat la un spital, în vederea acordării tratamentului medical de urgență.

Polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate dinamica și toate împrejurările în care s-a produs această cădere.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.