Alertă meteo! Cod galben de vijelii și grindină în jumătate din țară! Zonele care vor fi lovite dur!
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben valabilă până miercuri, 23 aprilie, ora 23:00, pentru jumătate din teritoriul României, vizând în special regiunile din partea de vest a țării. Sunt prognozate averse torențiale, vijelii, frecvente descărcări electrice și căderi de grindină care vor afecta Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și nord-vestul Munteniei, unde instabilitatea atmosferică se va manifesta cu intensitate.
CITEȘTE ȘI: Acum! S-a decis! Reguli noi pentru permisul de conducere!
În zonele afectate, se vor înregistra perioade cu ploi torențiale însoțite de frecvente descărcări electrice și intensificări temporare ale vântului, cu rafale ce pot ajunge la 50-60 km/h. De asemenea, vor apărea vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de precipitații estimate pot atinge 20-25 litri pe metru pătrat în intervale scurte sau prin acumulare, iar local se pot depăși și 40 litri pe metru pătrat. ANM precizează că fenomene similare, însă mai izolate, pot fi semnalate și în alte regiuni ale țării, iar instabilitatea atmosferică va persista joi, 24 aprilie, în vestul României.
„Vorbim de o atenționare meteorologică de cod galben până în această seară la ora 23:00 – în Oltenia, Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, dar și nord-estul Munteniei, acolo unde perioadele de instabilitate vor fi temporar accentuate și vor fi caracterizate prin averse torențiale. Vorbim și despre intensificări de scurtă durată a vântului cu rafale de 50-60 km/h, vijelii și căderi de grindină.”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.
„Până sâmbătă vom avea o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, cu temperaturi cuprinse între 15 și 25 de grade Celsius. De sâmbătă se va resimți o scădere a regimului termic, cu maxime de aproximativ 16 grade în nordul Moldovei și 25-26 de grade în Oltenia și Muntenia. Începând de duminică și până la finalul lunii aprilie, scăderea valorilor termice va fi resimțită în toate regiunile.”
În Capitală, miercuri, între orele 12:00 și 23:00, vremea va fi deosebit de caldă, cu cer variabil și o probabilitate redusă de precipitații sau descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă va atinge 25 de grade Celsius.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp