ULTIMĂ
ORĂ

„Anchetă cutremurătoare!Zilier arestat după ce este acuzat că a agresat sexual trei fetițe de 9, 10 și 13 ani

Un caz care a stârnit revoltă în comunitatea din Munții Apuseni este anchetat de procurorii din Alba. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra a trei minore, în vârstă de 9, 10 și 13 ani.

CITEȘTE ȘI: Veste URIAȘĂ pentru toți românii! Ce se întâmplă chiar ACUM pe Autostrada Sibiu-Pitești, e MOMENT ISTORIC pe șantier!

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale după preluarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni. Anchetatorii susțin că faptele ar fi avut loc în zilele de 21 și 22 iulie, la locuința bunicilor victimelor.

Suspectul, originar din localitatea Luminești, desfășura activități ocazionale ca zilier la reședința bunicilor celor trei copii. În urma cercetărilor, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Alba l-au reținut, iar Judecătoria Alba Iulia a decis arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Ancheta este în desfășurare, iar procurorii continuă administrarea probelor pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele.

Conform legislației din România, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.