
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ! Primăria Bradu! Edilul DAN STROE clarifică situația penei de curent din 20.01.2026!
Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, a transmis o serie de clarificări referitoare la pana de curent produsă în data de 20 ianuarie 2026, care a afectat mai mulți locuitori ai localității. Edilul a făcut un apel către cetățenii care au suferit pagube materiale în urma fluctuațiilor de tensiune să depună sesizări scrise la sediul Primăriei Bradu. Scopul acestui demers este centralizarea tuturor situațiilor apărute și inițierea procedurilor necesare pentru soluționarea acestora.
Totodată, în cursul zilei următoare incidentului, primarul Dan Stroe a înaintat o adresă către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (A.N.R.E.), prin care a semnalat întreruperile frecvente ale furnizării energiei electrice din zonă și a solicitat efectuarea verificărilor necesare, precum și aplicarea măsurilor legale care se impun.
Primarul a subliniat că avaria a fost cauzată de probleme tehnice apărute la rețeaua de distribuție a energiei electrice și nu are nicio legătură cu activitatea de demontare a iluminatului festiv stradal, informație vehiculată eronat în spațiul public.
Deși Primăria Bradu nu este responsabilă direct pentru furnizarea energiei electrice sau pentru avariile apărute în rețea, administrația locală a luat legătura cu distribuitorul de energie încă de la primele incidente. Reprezentanții companiei au asigurat în repetate rânduri că problemele vor fi remediate.
Dan Stroe a respins afirmațiile apărute pe rețelele de socializare potrivit cărora autoritățile locale ar manifesta dezinteres față de aceste situații. Acesta a precizat că, de fiecare dată când a fost sesizat, fie și de un singur cetățean, a contactat imediat furnizorul de energie electrică, cu atât mai mult în cazul avariilor majore.
Primarul a menționat că, în seara incidentului, a luat legătura cu dispeceratul firmei de energie în jurul orei 22, primind asigurări că problema va fi remediată până la miezul nopții, lucru care s-a și întâmplat.
În final, edilul a explicat că lipsa unor informări constante pe Facebook nu înseamnă lipsă de implicare sau necunoașterea situațiilor apărute, subliniind că demersurile pentru remedierea avariilor sunt făcute de fiecare dată, chiar dacă durata intervențiilor nu depinde de administrația locală.
Primarul Dan Stroe și-a exprimat speranța că astfel de probleme nu vor mai apărea în această perioadă cu temperaturi scăzute și le-a mulțumit cetățenilor pentru înțelegere.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
