Atenție șoferi! E jale! RAR poate face asta: îți blochează mașina și reține actele! Detalii incredibile!
Pentru a se asigura că Inspecția Tehnică Periodică (ITP) este făcută corect, Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) pot bloca pe rampa de verificare oricând o mașină. În 2023, din cele aproximativ 5.630.000 de vehicule care și-au făcut verificarea ITP, doar 3.76% au fost respinse. Dar, în urma inspecțiilor efectuate în trafic de RAR, din peste 86.000 de mașini verificate, peste 43% au fost neconforme. Deci, prezentau defecte majore și, teoretic, nu ar fi trebuit să poată trece de verificarea ITP.
De mulți ani, RAR efectuează inspecții neanunțate la stațiile ITP. Aceste controale sunt aleatorii și au loc doar atunci când un vehicul se află pe rampă. Mai exact, după ce inginerii ITP finalizează o verificare și introduc datele în sistem, inspectorii RAR pot ordona blocarea mașinii pentru o reverificare. Activitatea stației ITP este suspendată, iar șoferul trebuie să aștepte sosirea inspectorilor RAR.
RAR blochează vehiculele pentru reverificare la ITP. Aproape jumătate nu trec verificarea!
O inspecție tehnică la ITP durează, de obicei, între 20 și 40 de minute, timp în care inginerii verifică seriile de identificare ale motorului și caroseriei, emisiile de noxe, roțile, luminile și motorul, analizând toate aspectele tehnice ale mașinii. La final, rezultatele sunt introduse în sistem și se așteaptă confirmarea RAR pentru emiterea autorizației de circulație sau, în caz de probleme grave, pentru respingerea vehiculului.
În acel moment, sistemul informatic poate decide, aleatoriu, dacă inspecția este aprobată sau dacă este necesară o reverificare. Scopul acestei reverificări este de a asigura corectitudinea procesului de inspecție tehnică. RAR poate bloca vehiculul pe rampa stației ITP și trimite un inspector pentru a repeta verificările. În acest timp, activitatea stației este suspendată, iar șoferul trebuie să aștepte sosirea reprezentantului RAR.
Odată ajuns inspectorul RAR, inspecția tehnică a mașinii este reluată, iar rezultatul final este comparat cu cel inițial introdus de inginerul ITP.
Un șofer din Prahova, recent implicat într-o astfel de situație, a relatat experiența sa pentru ProMotor. „La ora 09:00, am urcat cu mașina pe rampă. După ce m-au verificat și au introdus datele în sistem, inginerul mi-a spus că mașina a fost blocată de RAR. A trebuit să aștept două ore pentru sosirea unui inspector. În tot acest timp, nu am avut voie să pornesc mașina și nicio altă inspecție nu a mai putut fi efectuată,” a povestit Sorin.
Inginerul de la stația ITP i-a explicat că aceste controale sunt obișnuite și au devenit tot mai frecvente. „Dacă plecam, inginerul de la ITP ar fi fost obligat să-mi rețină talonul și toate actele mașinii. Așadar, dacă ești prins într-un astfel de control, nu poți pleca,” a adăugat șoferul. După ce inspectorul RAR a sosit, acesta a verificat actele mașinii, codurile de identificare ale motorului, caroseriei și șasiului, apoi a cerut reluarea completă a inspecției tehnice. „La final, rezultatele au fost aceleași, așa că am primit avizul de circulație și totul a fost în regulă,” a concluzionat bărbatul din Prahova.
De ce RAR blochează vehiculele pentru reverificare tehnică?
RAR efectuează aceste blocaje aleatorii pentru a verifica dacă inspecțiile tehnice la stațiile ITP sunt corect realizate. „Supravegherea directă a stațiilor ITP are ca scop îndrumarea și controlul inspectorilor din acestea și se realizează prin deplasarea inspectorilor RAR în stații cel puțin o dată pe săptămână. Frecvența verificărilor directe este stabilită în funcție de datele statistice obținute prin supravegherea informatică, precum și prin reinspectarea vehiculelor blocate, în mod aleatoriu, de aplicația informatică,” se precizează într-un comunicat al Registrului Auto Român.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp