
Atenție șoferi! Restricții de circulație pe DN1! Află pentru cât timp!
Șoferii care circulă pe DN1 trebuie să fie atenți în perioada următoare. Traficul rutier va fi restricționat temporar în două zone importante ale drumului național, respectiv la pasajele din Ciolpani și Otopeni, din cauza unor lucrări de reparații.
Restricțiile vor fi instituite etapizat, începând cu data de 30 iulie, odată cu demararea lucrărilor de reabilitare și înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatație.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, intervențiile vor începe în două puncte de pe DN1:
Pe durata lucrărilor, circulația va fi afectată temporar, iar traficul se va desfășura cu restricții pe benzile de mers.
„Pe durata executării lucrărilor vor fi instituite restricții temporare de circulație, aplicate etapizat, inițial pe banda nr. 1, iar ulterior pe banda nr. 2, pe fiecare sens de deplasare”, au transmis reprezentanții Biroului de presă al IPJ Ilfov.
Semnalizarea rutieră temporară va fi verificată înainte de aplicarea restricțiilor, iar echipajele de poliție rutieră vor monitoriza zonele afectate pentru menținerea unui trafic cât mai fluent și sigur.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție sporită, să respecte indicatoarele temporare montate în zona lucrărilor și să urmeze indicațiile polițiștilor aflați în teren.
„Recomandăm participanților la trafic să respecte semnalizarea rutieră temporară, indicațiile polițiștilor aflați în teren și să manifeste prudență în zonele în care se desfășoară lucrările”, au precizat autoritățile.
Lucrările de pe DN1 pot genera aglomerație, în special la orele de vârf, motiv pentru care conducătorii auto sunt sfătuiți să își planifice din timp deplasările și, dacă este posibil, să aleagă rute alternative.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
