
BILANȚ NEGRU! Șapte adulți și 11 COPII implicați în cumplitul ACCIDENT de la Câmpulung! Șoferul se zbate între VIAȚĂ și MOARTE!
Noi informații ies la iveală în cazul accidentului rutier produs joi, 31 iulie, pe strada Petre Zamfirescu din municipiul Câmpulung. Microbuzul implicat transporta 18 persoane – 7 adulți și 11 copii – membri ai clubului Dinamo 2, iar impactul s-a soldat cu un deces și mai multe persoane rănite.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, la volanul microbuzului se afla un bărbat în vârstă de 83 de ani, din Câmpulung. În timp ce cobora o pantă, din motive care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, acesta a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă și a intrat violent într-un copac aflat pe marginea drumului.
În urma impactului, mai mulți pasageri au suferit leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din păcate, un bărbat în vârstă de 59 de ani, aflat în microbuz, nu a mai putut fi salvat, echipajele medicale constatând decesul acestuia la fața locului.
Șoferul microbuzului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, deoarece a fost găsit în stare de inconștiență și a fost preluat de un echipaj medical pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs tragedia. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Ancheta va stabili dacă accidentul a fost provocat de o problemă medicală a șoferului sau de alți factori care au dus la pierderea controlului asupra microbuzului.
„Astăzi, 31 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la un accident rutier ce a avut loc pe strada Petre Zamfirescu, din municipiul Câmpulung, în care a fost implicat un microbuz.
Din primele verificări a reieșit că 18 persoane s-ar fi aflat în microbuzul de transport persoane, dintre care 7 adulți și 11 copii, din cadrul unui club sportiv.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, a reieșit că un bărbat, de 83 de ani, din Câmpulung, conducătorul autovehiculului, în timp ce cobora o pantă, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.
În urma evenimentului, mai multe persoane au suferit leziuni și au avut nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, din păcate, a fost constatat decesul unui bărbat, de 59 de ani, pasager al microbuzului.
Totodată, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, din cauza stării medicale, fiind preluat de un echipaj medical, în stare de inconștiență.
Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier, iar în cauză va fi întocmit un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă” potrivit IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
