
Breaking! Furnizorii de energie au afișat tarifele pentru 2026! Cât vor plăti românii pentru factura la curent?
De la 1 ianuarie 2026, persoanele fizice din România vor avea posibilitatea să își aleagă furnizorul de energie electrică dintr-o gamă largă de opțiuni disponibile pe piață. Potrivit comparatorului oficial al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), există diferențe notabile între tarifele propuse, cu variații care pot depăși 1 leu pentru fiecare kWh consumat.
Pentru consumatorii din București, Hidroelectrica oferă cel mai scăzut preț, respectiv 1,07 lei/kWh. Alte companii, precum Nova Power&Gas și PPC Energie, se regăsesc pe pozițiile următoare. Printre firmele cu tarife situate în jurul valorii de 1,33–1,35 lei/kWh se numără E.On și Engie.
La capătul opus, anumite oferte depășesc pragul de 2 lei/kWh. Printre furnizorii care practică cele mai ridicate tarife se află Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice (ISPH), Transenergo și Photovoltaic Green Project, unde prețul poate ajunge până la 2,21 lei/kWh.
Deși există diferențe între oferte, multe dintre ele rămân similare cu cele din prezent. Totodată, companii precum Hermes Energy International mențin tarife peste nivelul mediu, atingând 2,33 lei/kWh.
Președintele ANRE, George Niculescu, a afirmat recent că, odată cu eliminarea schemei de plafonare-compensare de la 1 iulie, prețurile ar trebui să continue să scadă. Acesta a precizat că, într-un mediu concurențial, furnizorii trebuie să adapteze ofertele pentru a-și păstra clienții.
„Suntem într-un moment în care consumatorul are puterea de decizie. Dacă prețurile ar fi rămase plafonate, nu ar mai fi existat motivația schimbării furnizorului, iar concurența ar fi fost afectată”, a declarat Niculescu în cadrul unei conferințe, citat de Adevărul.
El a mai menționat că este necesar să se încurajeze schimbarea furnizorului, deoarece acest proces stimulează competitivitatea companiilor. Totodată, a atras atenția că prețurile de achiziție din producție pot influența direct costurile finale pentru consumatori.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
