Comisia Europeană, amendă record pentru Apple!

DISTRIBUIȚI

Comisia Europeană a decis, marți, ca grupul informatic american Apple să fie amendat cu o sumă record, de 13 miliarde de euro, în urma unei anchete care a durat trei ani și care a stabilit că gigantul american a beneficiat de tratament preferențial în domeniul fiscal din partea Irlandei.

Comisia Europeană a stabilit marți că Apple datorează bugetului Irlandei, din taxe retroactive, o sumă record de 13 miliarde de euro. Ancheta Comisiei Europene, care a durat trei ani, a ajuns la concluzia că reducerile de taxe de care a beneficiat Apple în Irlanda sunt ilegale.

În virtutea legislației europene, care consideră că ajutoarele de stat sunt ilegale, compania americană ar putea fi obligată să ramburseze Irlandei sumele pe care nu le-a plătit grație unui tratament fiscal avantajos oferit în trecut de Guvernul irlandez. Potrivit surselor citate de AFP, o decizie în acest dosar ar urma să fie anunțată marți. Informația a fost confirmată și de postul de televiziune irlandez RTE, agenția de știri Bloomberg și cotidianul Financial Times, scrie Agerpres.

Potrivit băncii JP Morgan, citată de Financial Times, amenda care ar urma să fie aplicată Apple ar putea să se ridice la nivelul record de 17 miliarde de euro.

Într-un interviu acordat recent cotidianului american Washington Post, directorul general de la Apple, Tim Cook, întrebat despre posibilitatea unei amenzi decise de Comisia Europeană, și-a exprimat speranța că va fi luată o decizie corectă. „Dacă nu va fi cazul vom face recurs”, a precizat Tim Cook.

De asemenea, miercurea trecută Trezoreria americană a ridicat tonul în disputa cu Comisia Europeană pe tema tratamentului fiscal și ajutoarelor acordate companiilor multinaționale americane, un subiect care vizează atât Apple cât și Starbucks, Fiat-Chrysler și Amazon. Într-un document de 26 de pagini transmis Bruxelles-ului, Trezoreria americană critică investigațiile retroactive ale Comisiei Europene asupra facilităților fiscale și ajutoarelor de stat.

La finele lunii octombrie 2015, Comisia Europeană a dat o lovitură facilităților fiscale acordate de mai multe state europene, precum Luxemburg și Olanda, unor companii multinaționale, solicitând ca grupul auto italian Fiat și grupul american Starbucks să ramburseze ajutoarele de stat ilegale de care au beneficiat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here