Un copil de nouă ani a fost transportat de urgență la spital după ce a fost lovit din plin pe o trecere de pietoni în cursul zilei de ieri. Din primele informații, se pare că băiatul traversa strada regulamentar, împreună cu un prieten, dar șoferul mașinii nu l-ar fi văzut și l-a lovit.
În urma impactului, copilul a uferit o fractură deschisă şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște pentru îngrijiri medicale. „Are la prezentare o fractură deschisă la membrul inferior drept, la nivelul tibiei, iar în acest moment este în investigaţii clinice urgenţe chirurgie ortopedie şi imagistice pentru precizarea diagnosticelor şi pentru stabilirea protocolului terapeutic”, a declarat Elena Firoiu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.
Şoferul spune că nu i-a văzut pe cei doi copii. „Nu s-a văzut, bate soarele şi nu …”, povesteşte bărbatul. În zonă au fost chemate şi forţe de ordine, pentru că rudele băiatului lovit ar fi devenit recalcitrante. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp