Ministrul Energiei, Andrei Dominic Gerea, s-a trezit pe cap cu o moștenire. Nedorită spune el, deoarece provine de pe urma tatălui său, decedat anul trecut. Cu toate acestea, moștenirea cu pricina i-a mărit considerabil averea domnului Gerea care nu prea avea cine știe ce trecut în declarația dată în 2012, adică la începutul mandatului său de deputat de Argeș. Dar să vedem cât de bogat a devenit, deodată, ministrul Energiei, care a spus că respectiva moștenire care îi revine lui reprezintă doar o parte, adică 3/8 , întrucât, după succesiune, averea tatălui a fost împărțită și cu mama sa, Irina Gerea.
Apartament în Capitală și terenuri în Ilfov și Brăila
În ultima declarație de avere dată de Andrei Dominic Gerea în calitate de ministru al Energiei, acesta figurează cu multe elemente noi dintre care, nu sunt de colea cinci conturi bancare. Mai în detaliu și comparând cu averea sa declarată în anul 2012, Gerea și-a completat, la finalul anului trecut, anumite rubrici care în urmă cu doi ani erau goale. Mai exact, la capitolul „Terenuri”, ministrul a trecut 886 mp teren intravilan situați în Tunari – Ilfov, cota sa parte fiind de 3/8, restul împărțind cu mama sa. Aceeași cotă este trecută și la cele 5 ha teren agricol din Brăila, pe care le împarte tot cu mama. Ministrul Andrei Gerea și-a extins averea și din punct de vedere al imobilelor, pe lângă un apartament în Pitești și o casă de locuit în Ștefănești (pe care le deținea și în 2012), acum mai are și un apartament în București, pe care îl împarte, de asemenea, cu Irina Gerea.
Cinci conturi bancare dintr-un foc
Ajungem la rubrica „Conturi bancare” unde, pe lista lui Andrei Gerea s-au mai adăugat alte cinci, moștenite însă fără cotă parte. Este vorba despre conturi deschise la BCR – 4.087 euro, BCR – 1.492 lei, Banca Transilvania – 697 euro și 6.642 lei și CEC – 14.255 lei. Înafară de această moștenire, ministrul Gerea avea strânși, într-un cont la Alianz Tiriac, în jur de 4.000 de euro. În continuare, declarația de avere a ministrului Energie este completată cu lucruri din care rezultă că acesta se numără printre persoanele modeste, căruia o astfel de moștenire chiar îi va schimba viața. Și ca exemplu, vă spunem că Andrei Gerea nu are mașină proprietate personală, deși conduce una și că este împrumutat la patru bănci cu suma totală de 186.100 euro. Restul, e de… uzură: venitul anual încasat de la Camera Deputaților în valoare de aproximativ 50.000 lei, de la Ministerul Energiei în valoare 13.500 lei și cam atât pentru că restul veniturilor anuale de aproximativ 67.000 lei sunt aduse în casă de soția sa, Ayten, de la cele două firme, unde la una este administrator și la cea de a doua acordă consultanță.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp