
În noaptea de 15 spre 16 mai a.c., polițiștii argeșeni, în colaborare cu polițiștii dâmbovițeni, au depistat în flagraant delict trei bărbați, din Dâmbovița, care transportau cu o autoutilitară două cabaline, sustrase de pe raza județului Argeș. În urma cercetărilor, cei în cauză au fost reținuți de polițiști.
CITEȘTE ȘI: Polița RCA 2026: În ce condiții proprietarii auto primesc bani înapoi!
În noaptea de 15 spre 16 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț s-au fost sesizat din oficiu cu privire la sustragerea a două cabaline, de pe islazul din comuna Lerești. Imediat, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora au stabilit că zona fusese tranzitată de către o autoutilitară în care ar fi putut fi transportate două cabaline, iar în urma verificărilor efectuate în bazele operative de date ale Poliției, a rezultat identitatea persoanelor care au utilizat anterior autovehiculul în cauză.
În urma investigațiilor și a schimbului de date operativ dintre polițiștii argeșeni și polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, a fost depistată în trafic, pe raza județului Dâmbovița, autoutilitara în atenție, transportând cele două cabaline sustrase.
În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat , în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Cei trei ocupanți ai autoutilitarei, respectiv un bărbat de 26 de ani, din comuna I.L. Caragiale, județul Dâmbovița, un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate și un bărbat de 38 de ani, din comuna Băleni, județul Dâmbovița, au fost conduși la sediul poliției, pentru cercetări.
Cabalinele au fost restituite proprietarilor, iar autoutilitara folosită la săvârșirea faptei a fost indisponibilizată.
În ziua de 16 mai, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, cei trei bărbați, de 26, 22 și 38 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore , pe bază de ordonanță.
În cursul serii de astăzi, 17 mai, cei reținuți au fost prezentați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung în fața instanței, iar Judecătoria Câmpulung a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale, persoanele cercetate beneficiind de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
