ULTIMĂ
ORĂ

Doliu imens în fotbal! Fostul star internațional a murit la doar 43 de ani! Vestea care a lăsat o lume în lacrimi!

Doliu imens în fotbal! Fostul star internațional a murit la doar 43 de ani! Vestea care a lăsat o lume în lacrimi!

Lumea fotbalului este în doliu după dispariția prematură a lui Emanuel de Jesus Bonfim Evaristo, cunoscut sub numele de Manu. Fostul mijlocaș al Benficăi a încetat din viață la vârsta de 43 de ani, în urma unui accident rutier produs în regiunea Sobral, conform informațiilor transmise de presa din Portugalia.

CITEȘTE ȘI: Adio, calvar la volan! Ce se întâmplă cu autostrăzile din România: 250 km vor fi gata până la finalul lui 2026

Manu și-a început parcursul profesional la Alverca în anul 2000, după ce s-a format la juniorii clubului Vitoria Setubal. De-a lungul unei cariere întinse pe aproape două decenii, acesta a evoluat pentru echipe importante precum AEK Atena, Modena, Legia Varșovia și formația chineză Beijing Guoan.

Fostul fotbalist s-a retras din activitate în anul 2019. Perioada sa de vârf a fost înregistrată în 2009, an în care platforma de specialitate Transfermarkt îl evalua la 1,5 milioane de euro. Palmaresul său sportiv include 28 de goluri marcate, 17 pase decisive și două Cupe ale Poloniei câștigate.

Moartea sa a generat un val de omagii din partea fostelor echipe. Alverca, clubul unde Manu a debutat la nivel de seniori, a transmis un mesaj emoționant de condoleanțe pentru familia și apropiații acestuia. De asemenea, gruparea Beijing Guoan și-a exprimat regretul profund pentru pierderea fostului lor jucător.

”Suntem profund îndurerați să aflăm că fostul jucător al echipei Beijing Guoan, Emanuel de Jesus Bonfim Evaristo (Manu), a decedat într-un accident de mașină la vârsta de 43 de ani. Transmitem sincere condoleanțe familiei și prietenilor săi. Fie ca în ceruri să nu se întâmple niciun accident. Odihnească-se în pace”, au scris oficialii clubului din China.

Tragedia vine în contextul în care mai multe nume din fotbal au dispărut recent în condiții dramatice. Printre aceștia se numără Radu Mărginean, care a murit într-un accident în județul Arad, și Gabi Mureșan, care s-a stins în urma unui incident petrecut într-un lac din proximitatea comunei pe care o administra. De asemenea, sportul internațional a fost marcat de decesul lui Jayden Adams, la doar 25 de ani, în cazul căruia autoritățile sud-africane iau în calcul varianta unei sinucideri.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.