Fantezie și culoare la Grădinița Specială Sfânta Elena din Pitești

DISTRIBUIȚI
palatul copiilor pitesti, arges, copii

La Grădinița Specială Sfânta Elena din Pitești, s-au desfășurat într-o zi   ploioasă de  9  martie 2016, activități  din cadrul proiectului educațional Fantezie și culoare, inițiat și coordonat de către Palatul Copiilor Pitești-prof. Ramona Linte și prof. Daniela Georgescu și Grădinița Specială Sfânta Elena Pitești-Prof. Carmen Irimia, Căciulă Magdalena, Căciulă  Anca și asistent social Marin Viorica.

Elevii Palatului Copiilor Pitești din cadrul cercurilor de ecologie silvicultură, jurnalism și machete construcții modele – prof. Margareta Diaconu, au participat alături de micuții cu cerințe educative speciale la activități de abilitare manuală și educație plastică, stimulându-le creativitatea preșcolarilor, cultivând sensibilitatea și capacitatea de a cunoaște și înțelege tot ceea ce este frumos din natură, artă și din viața socială. Copiii au realizat lucrări minunate dedicate mărțișorului, au socializat, au legat prietenii, s-au făcut o mulțime de fotografii. Totul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, primitoare și o muzică adecvată pe parcursul celor două ore de activitate

În holul Grădiniței Speciale, elevii Palatului Copiilor Pitești au organizat o frumoasă expoziție tematică iar unele dintre lucrările realizate în comun vor fi expuse în holul Palatului Copiilor.

Copiii prezenți la activitate au fost răsplătiți cu diplome, cu zâmbete din partea micuților și cu promisiunea fermă că vor reveni cu drag.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here