Incendiu devastator! O familie cu 11 copii pe drumuri!
O casă din orașul Bucecea, în care locuia o familie cu 11 copii, a fost mistuită de flăcări în noaptea de miercuri spre joi, potrivit unui anunț al ISU Botoșani. Conform pompierilor, incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui coș de fum neprotejat termic în apropierea materialelor combustibile.
Citește și: Investiții fără precedent în infrastructură! Se construiesc noi autostrăzi și drumuri expres!
Un copil a dat alarma și a sunat la 112
Unul dintre copii a observat flăcările, și-a alertat părinții, iar împreună au reușit să își scoată frații din casă. Tot el a apelat numărul de urgență 112.
La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea. Când echipajele au ajuns, casa, cu o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați, ardea complet.
Pompierii au reușit să scoată din locuință două butelii, eliminând astfel pericolul unei explozii. Intervenția pentru stingerea incendiului a durat mai bine de trei ore.