
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, într-o declarație de presă la Cotroceni, că a semnat decretul pentru prelungirea stării de urgență, în contextul COVID-19.
Anunţul vine în contextul în care prelungirea stării de urgenţă este puternic contestată de opoziţie, PSD şi ALDE susţinând că nu vor vota în Parlament pentru avizarea decretului.
De asemenea, Marcel Ciolacu, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, Kelemen Hunor şi Varujan Pambuccian au trimis o scrisoare premierului Ludovic Orban în care cer întâlniri periodice pentru discutarea măsurilor propuse pe durata crizei provocate de coronavirus.
În 16 martie, preşedintele Klaus Iohannis a emis un prim decret privind instituirea stării de urgenţă pentru 30 de zile, această perioadă urmând să se încheie astăzi.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
