ULTIMĂ
ORĂ

Klaus Iohannis spre Cotroceni din faţa Guvernului

„Vă chem să fiţi partenerii mei, pentru ca din noiembrie să construim România lucrului bine făcut!”, a declarat candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL), liderul PNL Klaus Iohannis, în faţa zecilor de mii de susţinători adunaţi în Piaţa Victoriei din Capitală. El a recunoscut că nici în urmă cu 20 de ani, nici în urmă cu 14 ani nu s-ar fi gândit vreodată să ajungă într-o asemenea postură, de candidat al dreptei la preşedinţia României. Iohannis a spus că aduce în faţa românilor o mulţime de realizări pe care le are la Sibiu. „A venit vremea faptelor, iar eu sunt un om al faptelor. Sunt un om al promisiunilor onorate”, a spus el cu referire la actualul Guvern, care „a dezamăgit”. Şi tot cu referire directă la guvern şi la Victor Ponta, Klaus Iohannis a dorit să-i convingă pe liberalii şi pe democrat-liberalii sosiţi la Bucureşti din întreaga ţară că „în România se poate”, şi că „România poate să devină o ţară în care economia să fie încurajată şi nu sufocată prin taxe în impozite. „Ce vrem? O Românie a cetăţenilor sau a baronilor, un preşedinte puternic sau unul manevrabil din umbră?”, i-a întrebat Iohannis pe toţi cei 2,2 milioane de români care au semnat pentru el, arătând cu degetul înspre Palatul Victoria. „Să facem din România o ţară care ştie ce vrea”, a mai spus Klaus Iohannis în încheierea discursul său.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.