
Lovitură pentru românii care merg în Turcia! Ce s-a interzis pe plajele din Antalya. Amenda este uriașă!
Autoritățile din provincia turcă Antalya au anunțat impunerea unor restricții stricte pe patru dintre cele mai frecventate zone de coastă din regiune. Începând cu data de 5 iunie 2026, fumatul va fi complet interzis pe plajele Lara, Belek, Çamyuva și Beach Park, destinații extrem de populare în rândul turiștilor în timpul sezonului estival.
CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. Se fac ANGAJĂRI la Primăria Topoloveni! Posturile scoase la CONCURS!
Decizia are un impact major, având în vedere că Antalya atrage anual aproximativ 17 milioane de vizitatori de la nivel internațional. Noile reglementări vizează atât consumul de tutun în aceste perimetre, cât și interdicția de a arunca mucurile de țigară pe nisip.
În prezent, legislația din Turcia restricționează deja fumatul în spațiile publice închise, la locurile de muncă și în transportul în comun. Persoanele care încalcă aceste reguli în zonele interzise primesc în prezent o amendă de aproximativ 32 de euro.
Există planuri pentru extinderea acestor măsuri și în alte locații, precum unitățile medicale, școlile, bazele sportive, locurile de joacă sau lăcașurile de cult. Dacă aceste noi prevederi vor fi implementate, sancțiunile ar putea crește până la pragul de 5.000 de lire turcești, adică echivalentul a aproximativ 93 de euro.
Turcia nu este singura destinație de vacanță care adoptă astfel de politici riguroase pentru protejarea spațiilor publice și a mediului:
Măsura luată în Italia are la bază date alarmante privind mediul, pe plajele italiene fiind identificate, în medie, 77 de mucuri de țigară la fiecare 100 de metri de nisip. Tone de astfel de deșeuri ajung anual în mare, motiv pentru care restricții asemănătoare sunt aplicate și pe alte plaje din regiunea Lazio, precum cele din Anzio, Ponza și Ladispoli.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
