
Nicușor Stănculeț, fost șef al Serviciului de Medicină Legală Argeș, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influență, potrivit unei decizii date de magistrații de la Curtea de Apel Pitești. Medicul a fost acuzat acuzat că timp de trei ani, împreună cu un complice, pususe la cale un soi de rețea prin care oferea „ajutor” șoferilor prinși cu alcoolemia „ridicată”. Pentru a scăpa de dosare penale, cei doi, construiseră un mod de lucru prin care interveneau la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru măsluirea probelor de alcoolemie. Nicușor Stănculeț îi „plasa clienți” complicelui Milandru Gheorghe și îl coordona în rezolvarea problemelor acestora.
Evident că cei doi nu făceau acte de caritate, procuorii demonstrând că pentru fiecare caz rezolvat pretindeau sume de mii de euro. De menționat că, Nicușor Stănculeț l-a înlocuit pe fostul și actualul șef al Serviciului de Medicină Legală Argeș, Dan Manu, în perioada în care acesta din urmă a condus Consiliul Județean Argeș. Stănculeț a fost lăsat la conducerea instituției deși erau cunoscute problemele sale penale.
„Stănculeț Nicușor Cornel era pe deplin conștient de demersul efectuat de inculpatul Milandru Gheorghe, căruia îi recomanda persoane pe care să le ajute să scape de răspunderea penală prin efectuarea unei expertize de calcul retroactiv al alcoolemiei”, se arată în rechizitoriu. „Nicușor Stănculeț, în perioada 2008 – 2011, i-a înlesnit inculpatului Milandru să pretindă suma de 6300 lei și 1500 euro”, mai arată procurorii.
Pe lângă condamnarea cu suspendare, dr. Nicușor Stănculeț va fi sub supraveghere timp de patru ani, când va fi obligat să să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Argeş; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă
Vă prezentăm sentința dată de magistrați:
„În baza art. 26 C.pen. de la 1969 rap. la art. 257 alin. 1 C. pen. de la 1969 ?i la art. 5 alin.1 și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969 și art. 5 alin.1 C.pen., condamnă pe inculpatul STĂNCULEȚ NICUȘOR CORNEL, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (4 acte materiale). În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. de la 1969 rap. la art. 64 alin. 1 C.pen., în cond. art. 5 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal de la 1969, pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform art. 66 C.pen. de la 1969. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cond. art. 5 alin. 1 Cod Penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a, lit. b) Cod penal de la 1969, pe durata executării pedepsei. În baza art. 26 C.pen. de la 1969 rap. la art. 264 alin. 1 C.pen. de la 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen de la 1969 ?i art. 5 alin. 1 C.pen., condamnă pe inculpatul STĂNCULEȚ NICU?OR CORNEL la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la favorizarea făptuitorului, în formă continuată (4 acte materiale). În baza art. 33 lit. a) C.pen. 1969, art. 34 alin. 1 lit. b) C.pen. 1969, art. 35 alin. 1 C.pen. 1969, în cond. art. 5 alin. 1 Cod Penal, contopeşte pedepsele principale și complementară aplicate prin prezenta sentin?ă, ?i aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C.p. de la 1969. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen. 1969, cu aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cond. art. 5 alin. 1 Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.pen. 1969, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86 ind. 5 alin. 2 C.pen. de la 1969 rap. la art. 86 ind. 1 Cod pen. de la 1969, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale rezultante de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 86 ind. 2 alin. 1 C.pen. de la 1969, termen ce începe să curgă conform art. 86 ind. 2 alin. 2 C.pen. de la 1969 rap. la art. 82 alin. 3 C.pen. de la 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod pen. de la 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Argeş; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 86 ind. 3 alin. 2 Cod pen. de la 1969, datele prevăzute în alin. 1 lit. b, c, d se comunică Serviciului de Probaţiune Argeş. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 Cod penal de la 1969, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere” se arată în sentința.
Medicul Stănculeț a încercat să demonteze acuzațiile în fața instanței
În fața judecătorului dr. Nicușor Stănculeț a încercat să demonteze acuzațiile aduse de procurori. „În ceea ce privește recomandarea persoanelor de către mine de a lua legătura cu Milandru le menționam că nu am cu ce să îi ajut și că nu am cunoștințe în rândul avocaților. Deoarece aceste persoane făceau parte din centrul meu relațional, fiind o persoană socială le spuneam de Milandru pentru a nu-i refuza brutal. Nu am dat niciodată valorile buletinelor toxicologice. Prin prisma atribuțiilor de serviciu, nici nu am acces la aceste probe. (…) Nu intră în atribuțiile mele expertizele de calcul ale alcoolemiei. Nici nu se fac la nivelul Serviciului de Medicină Legală, ci doar la IML”, a precizat în fața instanței dr. Stănculeț.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
