
Momente de panică în această dimineață, la Pitești, după ce un urs a fost semnalat în zona Peco Sorelo. Incidentul a avut loc în jurul orei 06:00, iar autoritățile au emis imediat un mesaj Ro-Alert către populație.
CITEȘTE ȘI: Premieră pe A1 Pitești-Sibiu! Așa ceva nu s-a mai întâmplat pe nicio autostradă din România!
Prin mesaj, oamenii au fost sfătuiți să rămână în locuințe, să evite deplasarea în zonă și, mai ales, să păstreze distanța față de animalul sălbatic. Totodată, autoritățile au atras atenția că orice tentativă de apropiere, hrănire sau fotografiere a ursului poate deveni extrem de periculoasă.
„A fost semnalată prezența unui urs în Pitești, în zona Peco Sorelo. Evitați zona, rămâneți în locuințe! Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să îl hrăniți. Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie”, a fost mesajul transmis prin Ro-Alert.
Prezența ursului în oraș a creat îngrijorare în rândul localnicilor, mai ales că astfel de incidente au devenit tot mai frecvente în ultimele luni, pe fondul pătrunderii animalelor sălbatice din pădure în zonele populate.
Autoritățile monitorizează situația și iau măsuri pentru a îndepărta animalul în siguranță, fără a pune în pericol populația.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
