ULTIMĂ
ORĂ

Parteneri de afaceri la Albești: unul fura, altul vindea!

Doi bărbați din Albeștii de Argeș au spart casa unui consătean și, după ce au văzut că nu se sesizează nimeni, au venit și a doua zi ca să termine ceea ce au început. Ca să meargă treaba mai ușor, unul s-a ocupat de spargere și furt iar cel de-al doilea, de valorificarea bunurilor furate.

Au golit de electrocasnice casa unui consătean

Astfel, dacă în prima zi a furat numai niște scule fără valoare, pe 29 ianuarie s-a întors și au luat electrocasnice numai bune de vândut mai departe. Una peste alta, cei doi complici au dat o spargere de circa 3.000 lei, sumă de care nu s-au bucurat prea multă vreme, fiind deja descoperiți și reținuți pentru 24 ore. „În ziua de 15 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat și tăinuire, și au reținut doi bărbați, de 36, respectiv 29 de ani, ambii din Albeștii de Argeș. Din cercetări s-a stabilit că în perioada 28-29 ianuarie a.c., cei în cauză ar fi pătruns în gospodăria unei persoane din aceeași localitate, de unde ar fi sustras aparatură electrotehnică, pe care ulterior ar fi valorificat-o. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, a fost recuperat și restituit persoanei vătămate”.

După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.