Prefectul Radu Perianu trage un semnal de alarmă după ce tot mai multe gospodării au fost atacate de urși și îndeamnă instituțiile abilitate să acționeze înainte de a se întâmpla o nouă tragedie. Populația de urși a ajuns la aproximativ 800 de exemplare în județ, asta în condițiile în care numărul optim ar fi fost la jumătate, dar din cauza procedurilor birocratice greoaie fiarele sălbatice nu pot fi relocate imediat. Mai exact, oamenii trebuie să se adreseze primăriilor pentru a se face o comisie, iar ulterior cererile de relocare ale exemplarelor să fie aprobate de Ministerul Mediului.
Citește și: PROCURORI ȘI POLIȚIȘTI AU DESCINS ÎNTR-O PRIMĂRIE DIN ARGEȘ! CE VIZEAZĂ?!
„Pe lângă aceste informații, am mai ridicat o problemă, aceea a urșilor! Am pus întrebări către Mediu și către Garda Forestieră. Aș vrea ca instituțiile care au atribuții și în acest sens să nu aștepte să se întâmple nenorociri. În județul Argeș, la acest moment, numărul urșilor este dublu față de optim. Specialiștii Gărzii Forestiere spun că sunt 800 de exemplare în condițiile în care un număr optim ar fi de 400 de urși. Vorbim despre o specie protejată pentru care Ministerul Mediului poate aproba recoltarea dacă animalul a ajuns în intravilan și a produs pagube sau a pus în pericol viețile oamenilor.
Voi fi foarte atent la aceste probleme și le transmit argeșenilor din zonele în care apar animale sălbatice în gospodării sau în apropierea lor, să ceară sprijin primăriilor pentru că prin intermediul lor se întrunesc comisiile care soluționează problema, dar și structurilor de ordine publică” a declarat prefectul Radu Perianu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp