ULTIMĂ
ORĂ

Proiect european „O şansă pentru fiecare”! Persoanele defavorizate- iniţiate în tainele calculatorului

T.M.D. LASTING SERVICE SRL, ASOCIAŢIA EUROCLASSTRAINING, ASOCIAŢIA “FLORIAN LIVIU” au organizat la sfârşitul săptămânii trecute, în judetul Argeş (unul din judetele unde se implementeza acest proiect), conferinta de lansare a proiectului ID 144278, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 INVESTEŞTE ÎN OAMENI – „O şansă pentru fiecare”  pledează pentru drepturi şi oportunităţi EGALE pe piaţa muncii şi în societate. Astfel, până pe 15 octombrie 2015, 200 de persoane cu dizabilităţi, persoane de etnie romă, tineri peste 18 ani care au părăsit sistemul de protecţie a copilului sau femei în situaţii de risc din regiunile de implementare ale proiectului pot urma cursuri gratuite de iniţiere operator calculator şi de antreprenoriat economie socială. 

 

 

200 de persoane vor participa la instruire

Obiectivul proiectului este ca şansele de angajare pe piaţa muncii a beneficiarilor cursurilor să crească semnificativ şi să evite astfel efectele nefaste ale şomajului pe termenn lung. Durata cursurilor este de 7 zile, iar diploma obţinută este recunoscută de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. În plus, cursanţii beneficiază de transport, masă şi cazare gratuite şi vor primim o subvenţie de 500 de lei. Regiunile de implemnetare a proiectului sunt Sud Muntenia, Sud-Est şi Bucureşti-Ilfov, iar valoarea proiectului este de aproxiamtiv 9,6 milioane de lei, cu finanţare nerambursabilă de 7,5 milioane de lei. În cadrul acestui proiect vor fi înfiinţate 11 structuri economice sociale, 200 de persoane vor participa la instruire în domeniul economiei sociale, 200 de persoane beneficiază de orientare/consiliere în economie socială şi nu în ultimul rând vor fi create 44 locuri de muncă, în cadrul structurilor economiei sociale, pentru persoanele din grupul țintă. Vor fi înfiinţate întreprinderi sociale de producţie sau servicii în domeniile prelucrării lemnului, reciclării plasticului, panificaţiei, confecţii metalice sau asistenţă socială. 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm