Rezultate Titularizare 2026 în Argeș: Câți dintre candidați au obținut note peste 5! Un singur profesor a luat nota 10!
Profesorii din județul Argeș au aflat astăzi, 28 iulie 2026, primele rezultate la concursul național de Titularizare, sesiunea 2026. Ministerul Educației a publicat notele obținute la proba scrisă, înainte de soluționarea eventualelor contestații, iar statisticile arată o creștere importantă față de anul trecut în ceea ce privește promovabilitatea.
CITEȘTE ȘI: Când vom CIRCULA pe cele mai așteptate AUTOSTRĂZI din România. A0 și A7 intră în linie dreaptă, dar întârzierile încă dau bătăi de cap!
La nivelul județului Argeș, 896 de candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea posturilor didactice și a catedrelor vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar. Dintre aceștia, 775 de candidați s-au prezentat la proba scrisă, examenul desfășurându-se pentru 43 de discipline.
În timpul probei, 61 de candidați s-au retras din motive personale, iar un candidat a solicitat retragerea din motive medicale. Nu au fost înregistrate eliminări din examen și nici lucrări scrise anulate la centrul de concurs. O singură lucrare a fost anulată în centrul de evaluare.
Argeșul, peste nivelul anului trecut la note peste 5
Rezultatele inițiale indică o evoluție pozitivă pentru candidații argeșeni. Procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a ajuns în 2026 la 85,53%, față de 75,68% în anul 2025.
Distribuția notelor obținute de candidați arată astfel:
- 103 candidați au obținut note sub 5 – reprezentând 14,47%;
- 249 de candidați au obținut note între 5 și 7 – 34,97%;
- 360 de candidați au obținut note peste 7 – 50,56%.
Pentru ocuparea unui post titularizabil, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă, în timp ce pentru posturile de suplinire este necesară nota minimă 5.
Un singur profesor din Argeș a obținut nota maximă
Performanța de top a examenului din acest an îi aparține unui candidat care a reușit să obțină nota 10 la disciplina Economic, administrativ, poștă.
Contestațiile pot schimba clasamentul final
Cadrele didactice care consideră că nota primită nu reflectă corect nivelul lucrării pot depune contestații în perioada stabilită de Ministerul Educației: 28 iulie, până la ora 21:00, respectiv 29 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate în data de 4 august 2026. Ulterior, profesorii vor participa la etapele de repartizare pe posturile vacante și rezervate din unitățile de învățământ din județul Argeș.
Pentru dascălii argeșeni, următoarele zile sunt decisive, deoarece diferențele de câteva sutimi pot influența ordinea repartizării și șansele de obținere a unui post stabil în școlile din județ.