prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Schimbări radicale în construirea locuințelor! Ce autorizații nu vor mai fi necesare?

Viitorul Cod al urbanismului, aflat în curs de adoptare, va aduce simplificări semnificative în procesul de obținere a autorizațiilor de construire, anunță ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Pentru anumite tipuri de construcții, cum ar fi case unifamiliale, terase și garaje, procedurile actuale ar putea fi eliminate.

Citește și: S-a aflat! Când vom circula de la Craiova pe litoral numai pe autostradă! Vestea așteptată de toți șoferii!

„Suntem în etapa de adoptare a Codului urbanismului și am discutat cu primarii despre reglementările aplicabile și modul de implementare. Noile măsuri vor reduce birocrația și vor accelera procesul de construire,” a declarat ministrul în județul Prahova.

Simplificarea autorizării pentru construcții mici
Ministrul a explicat că unele construcții, precum stațiile de încărcare electrică, terasele, garajele sau casele de mici dimensiuni în mediul rural, ar putea fi realizate doar pe baza unei notificări la primărie, fără autorizație completă. „Dacă ai un proiect întocmit de un specialist și acesta respectă planurile urbanistice locale, primăria poate da avizul fără a mai trece prin procesul complex al certificatului de urbanism,” a precizat acesta.

Pentru case unifamiliale de până la 150 mp, construite în mediul rural pe baza unor proiecte realizate de specialiști, autorizațiile ar putea deveni opționale, cu condiția verificării conformității cu reglementările locale.

Proceduri simplificate pentru planurile urbanistice generale
Cseke Attila a anunțat și măsuri pentru simplificarea avizării planurilor urbanistice generale ale localităților. „Vom elimina procesul de avizare în cascadă și vom introduce avizarea unică la toate ministerele, pentru a reduce timpul necesar de la 4-8 ani la un interval mai rezonabil,” a explicat ministrul.

Aceste măsuri urmăresc să reducă birocrația, să accelereze procesul de construcție și să sprijine dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs