
Lucrările la șoseaua ce ar putea ușura aglomerația intensă de pe Valea Prahovei vor începe în curând! Este vorba despre un drum de peste 25 de kilometri, ce va traversa munții între județele Brașov și Prahova. Etapa birocratică a proiectului se apropie de final, iar săpătura primei cupe de excavator va începe din primăvară.
Deocamdată, alternativa la traficul infernal de pe Valea Prahovei este un drum forestier dificil, care leagă localitățile Săcele, din Brașov, de Valea Doftanei, din Prahova. „Acesta este acum drumul județean ce ar trebui să devină alternativa la Valea Prahovei: un drum forestier, din pământ, plin de gropi, ce pornește din apropierea municipiului Săcele, urcă la peste 1600 de metri altitudine și continuă spre județul Prahova.”
Încă din 2019 au început demersurile pentru modernizarea acestui drum la standarde naționale, iar noua șosea ar urma să aibă două benzi și o lățime de opt metri. „Am făcut odată șapte ore pe traseul Brașov-București. Dacă aș avea alternative, aș ocoli, chiar dacă este un pic mai lung. Având în vedere că mă ocup cu transportul de persoane, acest drum va fi cu siguranță de ajutor. Vom scăpa de aglomerația de pe DN1, care este un coșmar!”, a declarat un șofer.
Costul total al proiectului se ridică la aproximativ 400 de milioane de lei și va fi acoperit de Compania Națională de Investiții. Toate demersurile necesare sunt deja încheiate, iar următorul pas constă în extragerea pădurilor din fondul forestier afectate de lucrări și începerea efectivă a construcției drumului.
„Cu toate procedurile finalizate, suntem aproape de începutul lucrărilor. Sper ca, în aproximativ doi ani, acest drum să fie finalizat și să devină realitate”, a spus Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
Drumul va avea o lungime de aproximativ 12,5 kilometri în județul Brașov și puțin peste 13 kilometri în județul Prahova.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp