
ULTIMĂ ORĂ! DGASPC Argeș face ANGAJĂRI! 11 POSTURI scoase la CONCURS! Ce condiții trebuie să îndeplinească viitorii angajați?
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș organizează concurs pentru ocuparea a 11 posturi de asistent medical generalist, pe perioadă nedeterminată. Locurile de muncă sunt disponibile în mai multe centre de îngrijire și servicii sociale din județ, fiind vizate atât persoanele cu experiență profesională, cât și cele aflate la început de carieră.
Potrivit anunțului instituției, angajările vizează trei categorii de funcții: asistent medical generalist principal, asistent medical generalist și asistent medical generalist debutant.
Două posturi sunt destinate asistenților medicali generaliști principali. Unul este disponibil la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Călinești, iar celălalt la Centrul de Îngrijire și Asistență Costești.
Pentru ocuparea acestor funcții sunt necesare studii postliceale sau superioare în domeniul medical, specializarea asistent medical generalist, certificat de membru al Ordinului Asistenților Medicali, avizat la zi, precum și o vechime de minimum cinci ani în specialitatea studiilor.
Alte cinci posturi sunt scoase la concurs pentru asistenți medicali generaliști, în următoarele centre:
Complexul de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Băbana – un post;
Centrul de Îngrijire și Asistență Bascovele – un post;
Centrul de Îngrijire și Asistență Costești – două posturi;
Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Ciofrîngeni – un post.
Candidații trebuie să aibă studii medicale de specialitate, certificat de membru OAM avizat la zi și o vechime de minimum un an în specialitatea studiilor.
Există și oportunități pentru cei fără experiență. DGASPC Argeș pune la bătaie patru posturi de asistent medical generalist debutant: trei la Centrul de Îngrijire și Asistență Costești și unul la Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Drăgolești.
Pentru aceste funcții nu se solicită vechime în specialitate, fiind necesare însă studiile medicale corespunzătoare și certificatul de membru al Ordinului Asistenților Medicali, avizat la zi.
Toate cele 11 funcții sunt posturi de execuție, cu contract de muncă pe durată nedeterminată.
Persoanele interesate trebuie să pregătească un dosar care să cuprindă formularul de înscriere la concurs, copia actului de identitate, documentele care atestă studiile și calificările profesionale, actele care dovedesc vechimea în muncă și în specialitate, cazierul judiciar, adeverința medicală, certificatul de integritate comportamentală și curriculum vitae în format european.
Dosarele se depun la Serviciul Resurse Umane, Registratură și Relații cu Publicul din cadrul DGASPC Argeș, la sediul instituției din Pitești, Calea Drăgășani nr. 8. Documentele pot fi transmise și prin Poșta Română, servicii de curierat rapid sau prin e-mail, la adresa secretariat@protectiacopilului.cjarges.ro.
Pentru informații suplimentare, candidații pot apela numărul de telefon 0248/271131. Concursul se desfășoară în conformitate cu prevederile HG nr. 1336/2022 privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
