ULTIMĂ
ORĂ

Vești bune! Primăria Pitești construiește un nou bloc special pentru tineri! Află unde!

Vești bune! Primăria Pitești construiește un nou bloc special pentru tineri! Află unde!

Un nou bloc de locuințe pentru tineri va fi construit de către Primăria Pitești pe strada Smârdan, în locul fostei Piețe Smârdan, potrivit unui proiect aprobat în ultima ședință a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. Este vorba despre un imobil cu un regim de înălțime P+2E, în care vor fi amenajate 20 de locuințe. De asemenea, au fost propuse 23 locuri de parcare, dar și spații verzi în suprafață totală de 30% din terenul aferent de 2.162  m.p. Accesul pietonal şi auto se va realiza din strada Smârdan, situată pe latura de Nord-Est a terenului reglementat.

CITEȘTE ȘI: CNAIR a anunțat când va fi gata Autostrada care traversează Carpații! Este cea mai lungă și mai complexă din România!

Iată proiectul care a fost aprobat în ședința CTATU:

P.U.Z. – str. Smârdan – inițiator U.A.T. Municipiul Pitești – depus prin cererea nr. 31019/20.06.2025, pentru schimbare destinație și reglementare urbanistică în vederea realizării investiției „Construire locuințe pentru tineri” pe terenul în suprafață totală de  2.162  m.p., pentru  care a  fost emis C.U. nr. 862 din 23.09.2024 (cu valabilitate de 24 de luni).

Potrivit Planului Urbanistic General al municipiul Pitești aprobat prin H.C.L. nr. 113/1999 și prelungit prin H.C.L. nr. 90/2010, amplasamentul studiat este situat în U.T.R. nr. 8, LM8 (a+b) – subzonă de locuințe individuale cu regim mic de înălțime și funcțiuni complementare.

Terenul are acces din str. Smârdan.

Reguli de construire conform P.U.G. aprobat prin H.C.L. nr. 113/1999 și prelungit prin H.C.L. nr. 90/2010:

Funcțiunea dominantă a zonei: locuințe individuale cu regim mic de înălțime ;

Funcțiuni complementare admise: instituții publice și servicii, spații verzi amenajate, accese pietonale și carosabile, rețele tehnico-edilitare;

P.O.T. maxim admis = 35 %;

C.U.T. maxim admis = 0,7 Acd/m.p.;

Regim de înălțime: de la P cele existente, propuse min P+M, max. P+2E.

PROPUNERI:

Soluția urbanistică a fost elaborată în vederea construirii un bloc cu apartamente pentru tinerii specialiști din diverse domenii (20 de apartamente) cu un regim de înălțime de P+2E.

Se propune ca zonă funcțională – L – zonă pentru locuire colectivă cu regim mic de înălțime;

P.O.T. maxim = 28 %;

C.U.T. maxim = 0,84;

Regimul maxim de înălţime propus este P+2E/ H max. la cornișă = 11,00 m (de la cota terenului amenajat – trotuarul de gardă al clădirii).

Retragerile minime față de vecinătăți sunt următoarele:

  • față de aliniament, pe latura de Nord-Est a terenului reglementat – 36,88 m;
  • față de limita de proprietate laterală din partea de Nord-Vest – 12,65 m;
  • față de limita de proprietate laterală din partea de Sud-Est – 5,60 m;
  • față de limita de proprietate din partea de Nord-Est – 3,00 m;
  • față de limita posterioară din partea de Sud – Vest – 3,00 m.

Parcajele necesare funcționării obiectivului propus, vor fi amenajate în interiorul parcelei. Se propune amenajarea la sol a 23 de locuri de parcare.

Vești bune! Primăria Pitești construiește un nou bloc special pentru tineri! Află unde!

Vor fi prevăzute spații verzi și plantate pe minimum 30 % din suprafața totală a terenului reglementat.

Accesul pietonal şi auto se va realiza din strada Smârdan, situată pe latura de Nord-Est a terenului reglementat.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.