Cel puțin doi ani un traficant de droguri, frizer la un salon aflat în buricul Piteștiului, pe strada Victoriei, la numai o sută de metri de cele mai populate pub-uri Brisetto, Guiness, The Place, Sky Lounge și Pavone, frecventate în mare parte de tineri, adolescenți, a vândut droguri de mare risc sub nasul autorităților. Zona era și este cunoscută pentru trafic și consum de droguri și, din sursele noastre, se afla sub supravegherea autorităților. Ca o ironie, chiar în perioada în care frizerul-dealer era la apogeu, agenții de la Antidrog derulau campanii prin exact aceleași cluburi privind pericolul acestor substanțe. Ceva mai încolo, pe aceeași străduță pe care se află laboratorul cunoscutei cofetării Ribana-Eve, a funcționat și frizeria lui Emil S. de la care toți cei dornici se aprovizionau. Concret, se ajunsese până acolo încât substabțe precum MDMA, cocaină, cannabis se vindeau clienților direct din frizerie.
Ca să nu bată la ochi, au schimbat locația
Agenții DIICOT au intrat pe fir la începutul anului trecut și au început să deslușească detaliile traficului cu stupefiante pe o stradă din cea mai cunoscută zonă de cluburi și restaurante din Pitești. În primp fază, frizeria distribuitoare de droguri s-a aflat pe strada Victoriei între Sky Lounge și Evidența Polpulației, pe partea dreaptă, iar din câte se pare aceștia au fost luați la ochi din cauza multitudinii de clienți, de cele mai multe ori aceeași, care se strângeau în fața frizeriei. Totuși, de câte ori te poți tunde într-o singură săptămână?
Ca să nu mai atragă atenția, Emil S. și complicii săi au luat decizia de muta frizeria câțiva metri mai în față, pe aceeași stradă, într-o curte interioară în care funcționează și laboratorul cunoscutei cofetării Ribana, dar și o altă frizerie (probabil cea mai cunoscută din Pitești), o curte unde există și mai multe clădiri rezidențiale. În acest loc nou au continuat să folosească afacerea de frizerie pe post de paravan pentru traficul de droguri. Afacerea a continuat, ba chiar am putea spune a prosperat, iar tot mai mulți consumatori își făceau apariția în zona respectivă pentru a procura stupefiantele.
CITEȘTE ȘI: ZONA DE CLUBURI A PITEȘTIULUI APROVIZIONATĂ CU DROGURI DINTR-O FRIZERIE! DETALII ȘOCANTE!
Potrivit procurorilor DIICOT, clienții foloseau pretextul unei tunsori pentru a-și cumpăra drogurile, iar Emil S. ținea stupefiantele la vedere pentru a-i ademeni pe cumpărători. Mai mult, pe lângă pliculețele cu subtanțe lăsate la vedere, unele droguri de mare risc erau ținute în sticulețe de șampon sau recipiente ale unor produse de îngrijre a părului.
Locuitorii, chiriașii, oamenii de afaceri, dar și clienții care trec pragul cluburilor, amaneturilor sau afacerilor din zonă știau de îndeletnicirile așa-zisor frizeri. Și asta, mai ales, în urma scandalurilor repetate produse de unii clienți care veneau deja sub influența drogurilor sau aflați în sevraj, cum s-au plâns în repetate rânduri persoanele din proximitatea „frizeriei” controlate de Emil S.
Cum se derulau tranzacțiile între dealeri și clienți
Doi ani au durat afacerile cu drogurile din zona celor mai cunoscute pub-uri din Pitești. Toate tranzacțiile porneau de la un telefon, în care clientul îl contacta pe Emil S. sau pe unul dintre apropiații acestuia și stabileau locul întâlnirii. Toate convorbirile erau codate, astfel încât să nu ridice suspiciuni în cazul unei interceptări.
Potrivit rechizitoriului, întruna dintre primele discuții între ofițerul BCCO inflitrat în rețeaua lui Emil S. și unul dintre dealeri, „clientul” a fost chemat la frizeria de lângă Ribana pentru a-l lua pe unul dintre dealerii, pentru a se întâlni ulterior cu Emil S. „Cumpărătorul” a ajuns la locul indicat și a plecat împreună cu dealerul pentru a lua marfa de la Emil S. dintr-un casino aflat în apropiere. Ulterior, cei doi s-au întors la frizerie.
Iată discuția interceptată de judiciariști:
B.- Sunt acasă, mă!
C.I. – Hai, mă, dă-te și tu colea, că nu găsesc parcare! Sunt, uite, pe lângă Guiness pe aici, că nu găsesc parcare!
B: – Vino, mă, încoa!
C.I.: – Unde, mă?
B.: – Acasă la mine, mă!
C.I.- Unde, mă, dracu, că nu vin, că mi-e rușine, ți-am zis!
B. – Vino, mă, ți-am zis să vii!
C.I.- Bă!
B.- Vino, mă, ți-am zis!
C.I. – Hai, ieși afară atunci, repede… să nu mai stau.
B – Sunt afară, mă, sunt afară!
C.I.: – Că nu am parcare, hai!
C.I.: – Sunt afară, mă, sunt afară! (Adică în fața curții unde se află frizeria pe care numitul ….. o administrează în fapt, respectiv ”My Barber by …….”)
C.I.: – Hai că sunt pe aici pe la Guiness, hai!
La minutul 11:46 colaboratorul cu identitate protejată se întâlnește cu numitul ……., care urcă în autoturismul colaboratorului cu identitate protejată, fac o scurtă plimbare și au următoarea conversație de interes:
C.I.: – ……., bă, hai repede, că am blocat strada! (……., adică numitul …….) Hai, mă, sus, că am blocat strada, mă! Dă-mi și mie o țigară! Ce faci, mă? Ă?
B.: – N.l. (neinteligibil)
C.I.- Ai luat, mă? (se referă la droguri)
B. – Nu, mă, nu! N-am luat!
C.I.: – Păi și nu te duci să iei?
B. – Ba da, mi-o dă …….! (Adică, …….)
C.I.- De la ……., nu?
B,: – Da!
C.I.: – Bă, dar e bună, mă? Că iau pentru mine!
B.: – Da, mă, da pentru tine, e bună!
C.I.- Bă, dar să nu mai știe nimeni.
B. – Nu, mă, nu!
C.I.- Ă?
B.- Nu, mă, nu știe nimeni! Ești nebun, cum să știe? Dă ușor, dă ușor.
C.I.- Să fie ce trebuie, că iau pentru mine. Să nu mai spui la nimeni, la nimeni, știm decât noi și gata. Păi și cum faci, te duci acum să o iei?
B.: – Mergem la ……., parcăm mașina. (Adică, numitul …….)
C.I.- Păi la ce mai merg eu? Că nu merg eu să mă vadă toată lumea. Te duci tu! Nu?
B.: – Da, mă duc eu! Unu jumate. (Se referă la suma de 150 lei, bani pe care i-a vândut cantitatea de droguri)
C.I. – Îți dau acum sau când vii?
B.- Acum.
C.I.- Ă?
B. – D-acum, un milion jumate. Un milion jumate. (12:50 reprezintă momentul în care colaboratorul cu numele de cod ……. îi înmânează numitului ……. suma de 150 lei, bani cu care a cumpărat cantitatea de droguri)
C.I.- Bă, nu mă ții mult!
B.- Nu, mă, nu, ești nebun?
C.I.- Nu mă ții mult, că trebuie să ajung, că apoi mă întreabă nevastă-mea unde sunt.
B.: – Da, mă, da!
C.I.- Ai văzut ce greu găsești parcare.
B.- Da, mă, da!
C.I.- Nu mai vreau să mă mai vadă pe mine lumea, că apoi se aude.
B.- Da, mă, da, se aude.
C.I.- Se aude și nu mai vreau să audă nimeni ce fac eu, ce astea.
De la minutul 13:28 discuția nu prezintă interes pentru cauză, iar la minutul 13:45 continuă cu următoarele date de interes operativ:
B.: – Mergem acolo pe stradă. (respectiv, str. Victoriei, unde este situată frizeria ”My Barber by …….”)
C.I.- Unde?
B.- La ……., mă! (Adică, numitul……., cel ce administrează în fapt frizeria ”My Barber by …….”)
C.I.- Păi nu mai merg, mă!
B.: – Intru eu, intru eu.
C.I.- Te duci tu!
B.- Da, mă duc eu!
C.I.- Las mașina colea și mă duc la cazino.
B.- Da, mă, da!
C.I.- Sau… că nu ai văzut că nu am unde!
B. – Da.
C.I.- Dar nu mă ții mult!
B.- Nu, mă, nu!
C.I.- Nu-i mai spui că pentru mine, că alea, că alea… Dacă te întreabă pentru cine e, nu-i mai spui că pentru mine.
De la minutul 14:15 discuția nu prezintă interes pentru cauză, iar la minutul 15:00 B. ……. coboară din autoturismul colaboratorului cu identitate protejată și se îndreaptă singur spre frizeria ”My Barber by …….”. La minutul 19:41 B. revine în autoturismul colaboratorului cu identitate protejată ……. , îi înmânează cantitatea de droguri pentru care acesta a plătit suma de 150 lei și au următoarea discuție:
C.I.- Mai lasă-mi și mie o d-aia. Dacă e ceva, te sun mai pe seară?
B.- Da, mă, da!
C.I.- Da?
- – Da.
C.I.- Da? Bă, nu vreau să mai știe nimeni, decât noi doi.
- – Da, mă, da.
C.I.- Hai, mersi mult de tot, bă! ……. dator.
- – Da.
C.I.- Te pup, ai grija de tine!
- – Te pup, da, da!
C.I.- Bă, nu ne-am văzut!
- – Nu, mă, nu!
C.I.- Hai, pa!
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp