ULTIMĂ
ORĂ

SCHIMBARE majoră la supermarketuri! Ce ambalaje îți vor aduce bani în curând. Nu le mai arunca la gunoi!

Ministerul Mediului ia în calcul extinderea categoriilor de ambalaje acceptate în Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), pe fondul rezultatelor pozitive înregistrate de program la nivel național. Conform informațiilor relatate de Playtech.ro, autoritățile analizează posibilitatea ca cetățenii să poată recicla în viitor și recipiente precum borcanele sau cutiile de lapte prin același mecanism.

Această propunere este momentan în faza de evaluare, fiind necesare studii suplimentare și consultări pentru a stabili fezabilitatea tehnică a proiectului.

Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a confirmat într-o intervenție la Antena 3 CNN că instituția pe care o conduce analizează această oportunitate. Oficialul a subliniat că un criteriu esențial în acest proces este utilizarea infrastructurii existente, având în vedere eforturile financiare deja susținute de operatorii din piață.

„Ne uităm să extindem acest sistem, cu alte tipuri de ambalaje. Cu același tip de echipament, pentru că operatorii au făcut deja investiții”, a declarat Diana Buzoianu.

Ministrul a evidențiat că prioritatea este ca modificările să nu perturbe fluxul actual de colectare și să mențină eficiența sistemului. „Suntem în discuții cu RetuRO tocmai pentru a identifica mai multe tipuri de ambalaje care astăzi nu pot fi puse în aceste echipamente”, a explicat aceasta.

Sistemul de Garanție-Returnare funcționează pe un principiu simplu, deja familiar consumatorilor: la achiziția unei băuturi într-un ambalaj nereutilizabil din sticlă, plastic sau metal, clientul achită o garanție de 50 de bani. Această sumă este restituită integral în momentul predării ambalajului gol la punctele de colectare automatizate sau manuale.

Potrivit RetuRO, administratorul sistemului, acest mecanism asigură o colaborare eficientă între producători, comercianți și reciclatori. Valoarea garanției a fost stabilită la un nivel care să încurajeze returnarea fără a fi percepută ca o scumpire majoră a produsului. Conform planului actual, cuantumul garanției va rămâne neschimbat în primii 2–3 ani de funcționare.

Comercianții au obligația legală de a afișa prețul garanției separat la raft, asigurând transparență totală pentru cumpărători. Efectele implementării SGR sunt deja vizibile în comunități, unde cantitatea de deșeuri abandonate în natură, parcuri sau ape a scăzut considerabil, semn că populația a adoptat rapid obiceiul reciclării responsabile.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.