ULTIMĂ
ORĂ

Război total între clanuri! Mascații au descins la 17 adrese după ce „Măcelarul lui Bebino” a fost snopit în bătaie de rivali!

Război total între clanuri! Mascații au descins la 17 adrese după ce „Măcelarul lui Bebino” a fost snopit în bătaie de rivali!

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Ilfov au declanșat o operațiune de amploare luni dimineață, efectuând 17 percheziții în București și în județele Ilfov, Ialomița și Călărași. Acțiunea se desfășoară sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

CITEȘTE ȘI: Polița RCA 2026: În ce condiții proprietarii auto primesc bani înapoi!

Cercetările în acest dosar penal privesc infracțiuni de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pe lângă descinderile la domicilii, autoritățile au emis și cinci mandate de aducere pe numele unor persoane suspecte.

Conform datelor furnizate de STIRIPESURSE.RO, ancheta este strâns legată de un atac violent raportat în noaptea de 18 aprilie 2026. În jurul orei 04:37, polițiștii din Pantelimon au fost alertați prin apel la 112 de către Mohamed Constantin Ionescu, cunoscut în mediul interlop sub numele de „Măcelarul lui Bebino”.

Acesta a reclamat faptul că, în jurul orei 04:00, a fost victima unei agresiuni în timp ce se afla în parcarea imobilului unde locuiește fără forme legale, în localitatea Dobroești. Ionescu a susținut în fața anchetatorilor că a fost atacat de patru indivizi pe care nu îi cunoștea anterior.

În plângerea sa, victima a indicat faptul că agresorii ar fi membri ai clanului Chira. Mohamed Constantin Ionescu a declarat că a fost lovit cu un corp contondent în zona capului, la umăr și la piciorul drept, menționând totodată că nu are cunoștință despre motivele care au dus la acest conflict.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.