ULTIMĂ
ORĂ

Anchete superficiale în cazul morții unui argeșean

De aproape trei ani, un bărbat încearcă să demonstreze că fratele său a fost omorât și deși susține că are probe pentru toate afirmațiile pe care pe care le face și că ucigașul umblă liber doar din cauza anchetelor superficiale făcute în cazul fratelui său, nimeni nu-l ia în seamă. Aurelian Din a primit mai întâi o soluție de neîncepere a urmăririi penale, așa că a apelat la CEDO și cere despăgubiri în valoare de 100 de mii de euro. La un moment dat, cazul său a fost redeschis, iar bărbatul luptă și acum să aducă noi probe prin care să-și demonstreze afirmațiile. Pe cont propriu, a luat mai multe declarații de la martori, în fața unui notar și ”înarmat” cu acestea, dar și cu alte acte a mers la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, sperând că acum va convinge pe cineva, măcar să verifice ceea ce spune.
Convins că fratele a fost omorât de fiul vitreg
Omul este convins că fratele său, Dumitru Dinu, din comuna Valea Danului, a fost omorât chiar de fiul vitreg, care a fost ajutat de soție. ”Am probe pentru tot ce spun. Fiul vitreg este extrem de violent și a avut mai multe altercații cu fratele meu. Știu că l-a bătut de mai multe ori. Nu știu din ce motive se certau pentru că fratele meu îmi ascundea aceste conflicte”, povestește omul, care locuiește la București și care într-o zi s-a trezit cu un telefon de la nora fratelui, polițistă, care îl anunța că acesta a murit ”cel mai probabil în urma unui infarct”. Știind că fratele său nu era bolnav și nici nu figura în evidențele medicale cu vreo boală, Aurelian Din a început să pună tot felul de întrebări, la care nora fratelui ”se cam încurca”, așa că a cerut ca trupul fără viață al fratelui să nu fie mișcat până când nu ajunge el la Valea Danului. De aici, susține omul, au urmat o serie de evenimente care i-au stârnit numeroase semne de întrebare.
Aurelian Din spune că cercetarea la fața locului a fost făcută polițiștii de la Curtea de Argeș, deși fratele său avea fractură de piramidă nazală, trei coaste rupte și o vânătaie în zona ficatului. ”Fratele meu avea gura plină de sâge, iar eu cred că s-a înecat cu lichide biologice, adică cu sânge. Poziția cadavrului a fost schimbată de mai multe ori, iar în cameră era toată podeaua umedă după spălare și pe o porțiune de 50/20 cm, podeaua era rașchetată proaspăt” spune omul.
Expertiza pe care a cerut-o demontează primele concluzii ale autopsiei
Aurelian Din (foto) a plătit autopsia fratelui său care atestă că Dumitru Dinu a murit în urma unui stop cardiac. Omul este convins că și aici au fost ceva probleme, mai ales că medicul legist s-a arătat extrem de deranjat că nu i-a spus că el a fost cel care a cerut necropsia. Văzând că în raportul autopsiei nu este trecută nici măcar ora decesului, Din a mers și a plătit o expertiză medico/legală care a avut la bază concluziile autopsiei, iar legistul care a făcut-o a spus că în niciun caz fratele nu a murit în urma unui infarct. Lista nemulțumirilor lui Aurelian Din este extrem de lungă.  Bărbatul are în continuare mai multe întrebări la care încă așteaptă răspuns de la autoritățile competente :în primul rând și cel mai important, de ce nu a fost niciodată audiat având în vedere că el este cel care a făcut plângerea? De ce la autopsie nu a participat alături de medicul legist și un procuror? De ce fotografiile color care au fost prima dată de la dosarul cauzei au fost înlocuite cu unele scanate, alb/negru? De ce a fost trecută ca martor o persoană care nici măcar nu a fost la fața locului, este vorba despre o femeia care îl cunoștea de foarte mult timp pe defunct și care n-a vrut în ruptul capului să intre să-l vadă mort?

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm