
ARGEȘ. Femeie amenințată și șantajată de propriul soț! Oroarea prin care a trecut! Este IREAL!
Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Negrași, a fost reținut de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești sub acuzația de hărțuire și încălcare a unui ordin de protecție. Individul este cercetat într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, după ce ar fi trimis soției sale zeci de mesaje, ignorând decizia magistraților.
CITEȘTE ȘI: ARGEȘ. Se fac ANGAJĂRI la Primăria Topoloveni! Posturile scoase la CONCURS!
Potrivit datelor furnizate de anchetatori, faptele s-au petrecut în cursul lunii iunie. Deși instanța de judecată emisese un ordin de protecție pe numele său încă din luna mai, bărbatul a continuat să își contacteze soția. Acesta i-ar fi transmis femeii peste 50 de mesaje text care, prin frecvența și natura lor, i-au provocat victimei o stare de teamă.
În urma probatoriului administrat pe data de 8 iunie, polițiștii de proximitate au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ulterior, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunerea de a fi luate măsuri preventive.
Oamenii legii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru a stabili întreaga activitate infracțională și toate împrejurările în care au fost comise faptele. Dosarul vizează infracțiunile de hărțuire și încălcarea ordinului de protecție în formă continuată, fiind identificate trei acte materiale în acest sens.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
