
Fostul prefect de Argeş, Gheorghe Davidescu este dispus să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a demonstra că acuzaţiile pe care i le aduce de mai multă vreme directorul Direcţiei Sivlice Argeş, Armand Chiriloiu, sunt neadevărate şi că, în fapt, este victima unei răfuieli personale. Pentru a lămuri lucrurile, Davidescu este decis să facă autodenunţ la Parchet cu scopul de a oferi procurorilor posibilitatea de a derula o ancheta şi a se demonstra cine a ocupat abuziv terenuri ale statului.
Chiriloiu a vrut să-i reteze lui Gogu accesul la propria casă.
Aşa cum promiteam în numărul anterior, vă vom detalia astăzi ultimul episod din epopeea Gogu Davidescu – Armand Chiriloiu, epopee care pare să aibă la bază neînţelegeri vechi dintre cei doi, ambii iubitori ai vânatului şi ambii şefi (foşti sau actuali) ai Direcţiei Silvice Argeş. Prima ciocnire a fost la ieşirea la pensie a lui Davidescu, atunci când Chiriloiu n-a fost de acord ca acesta să primească o sumă de bani reprezentând contravaloarea a 10 salarii, aşa cum prevede legea silvică. Cum Gogu n-a stat cu mâinile în sân şi l-a acţionat în judecată pe directorul Chiriloiu, acesta din urmă s-a gândit să-l potolească, probabil, pe prea războinicul Davidescu şi s-a apucat să-l „caute”. Sau să-i facă şicane, după cum se exprimă Davidescu. Motivul de care s-a legat Chiriloiu are legătură cu drumul care face accesul la proprietatea lui Gheorghe Davidescu din Pădurea Trivale. Astfel, în luna februarie a acestui an, Direcţia Silvică Argeş îi transmite lui Gheorghe Davidescu o adresă prin care îi cere:” Vă informăm ca în termen de 30 de zile de la primire trebuie să vă rezolvaţi accesul la proprietatea dumneavoastră, strada Aleea Stejarilor, care (şi, atenţie, aici vine partea interesanta!n.r.) se află în fondul forestier proprietate publică a statului, zonă din pădure ce va fi dezafectată.” Cu alte cuvinte, drumul numerotat şi cartografiat de către comuna Moşoaia, este….pădure!!!. Şi de-aici tot circul. Chiriloiu încearcă, se pare, să demonstreze că Gheorghe Davidescu a făcut abuzuri, că şi-a construit casa în pădurea statului, că şi-ar fi făcut singur drumul de acces şi tot singur şi, probabil, ilegal, ar fi tras curent electric şi canalizare.
„Drumul lui Gogu”- asfaltat de pesedistul Păcioianu
O plângere penală a fost deja depusă împotriva lui Armand Chiriloiu pentru daune produse cu premeditare. Chipurile cu scopul de a face prospecţiuni geologice, angajaţi ai Direcţiei Silvice au distrus conducta de alimentare cu apă şi canalizarea care ducea nu doar la casa lui Davidescu dar şi la alte proprietăţi, printre care Cornul Vânătorului. Fostul prefect a solicitat SC Apă Canal să intervină pentru a repara daunele.Cum branşamentele sunt proprietatea societăţii de apă canal, aceştia au remediat situaţia. Chiriloiu nu s-a oprit aici. Pentru a-i tăia lui Davidescu accesul la propria casă, a făcut sesizare tocmai la Regia Naţională a Pădurilor, o ditamai comisie venind recent să inspecteze zona. Interesant este că, în pornirea sa de a demonstra cum şia făcut Gogu casă în pădurea Trivale, Chiriloiu s-ar putea poticni chiar în iţele PSD. Ca exemplu, drumul de acces despre care spune că şi l-a făcut Davidescu de capul lui, a fost executat de firma pesedistului Florin Păcioianu, care este greu de crezut că ar fi făcut o asemenea ilegalitate pentru Davidescu. În ceea ce priveşte provenienţa terenului pe care şi-a construit casa, Davidescu spune că l-a achiziţionat de la o persoană privată, iar la canalizare s-a branşat de la un vecin. Şi în cazul drumului de acces dar şi al racordării la canalizare şi electricitate, Davidescu a făcut solicitări pe la instituţiile cu pricina în sensul de a demonstra că toate branşamentele s-au făcut legal. Potrivit unei adrese către SC Apă Canal a Primăriei Moşoaia: ” Aleea Stejarilor din satul smeura, comuna Smeura este drum public”. Cănd vor veni şi celelate răspunsuri, Gheorghe Davidescu va face autodenunţ la Parchet, dar va şi demonstra că se încearcă şicanarea lui fiind vorba de o mai veche răzbunare a lui Chiriloiu, care incearcă să se răfuiască cu Gogu folosindu-se de instituţiile statului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
