ULTIMĂ
ORĂ

Copilotul Răzvan Petrescu a fost externat

Astăzi, copilotul Răzvan Petrescu, aflat în avionul prăbușit în munții Apuseni a fost externat. Pentru prima dată, tânărul în vârstă de 23 de ani a vorbit pentru prima oarădespre tragedie, spunând că i-a fost teamă ca aeronava să nu explodeze. Răzvan Petrescu a declarat la conferința de presă, care a avut loc la Spitalul de Urgență Cluj, că își aduce aminte de tot ce s-a întâmplat și înainte și după impact.”După impact am avut un moment de inconştienţă. M-am trezit în lateral-stânga faţă în aeronavă, pe jos. Prima acţiune a fost să îmi evaluez starea de sănătate, am văzut că îmi pot mişca degetele de la picioare, dar nu şi picioarele, având fracturi. Braţele erau în regulă, m-am gândit să mă îndepărtez şi m-am târât prin zăpadă şi am reuşit să mă îndepărtez câţiva metri, fiindu-mi frică de o explozie a aeronavei”, a pus Petrescu citat de gândul.info.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.