Declarațiile dr. Valentin Calu, unul dintre supraviețuitorii accidentului aviatic din Apuseni: „Dacă nu ne găseau, nu mai supraviețuiam mult”

DISTRIBUIȚI

Doctorul Valentin Calu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias și unul dintre supraviețuitorii accidentului aviatic din Munții Apuseni a declarat că se simte mai bine și că se va întoarce la serviciu atunci când îl vor lăsa medicii”Mă simt din ce în ce mai bine și faptul că mă simt bine se datorează efortului echipei acestui spital. Multumesc cu acest prilej echipei care s-a îngrijit de mine și de ceilalți răniți. Mă voi întoarce la locul de muncă atunci când medicii îmi vor permite. Voi încerca să acord mai multă importanță părților frumoase ale vieții.”, spunea dr. Calu. Despre localnicii care l-au salvat, medicul a spus că are un respect deosebit ”Am un respect deosebit pentru oamenii care ne-au găsit. Nu pot să explic ce-am simțit când am văzut lanternele lor. Moții și-au dat hainele de pe ei, ne-au cărat ca pe copiii lor. Nu am fi supraviețuit fără ei. Sunt niște oameni deosebiți și nu am cuvinte să le mulțumesc. Ne-au găsit exact când trebuia și vă spun că dacă nu ne găseau nu mai supraviețuiam mult.M-au impresionat moții, m-am născut a doua oară. M-au impresionat colegii de la SMURD.”, a mai spus Calu.