
Astăzi, în Sala Unirii din Palatul Parlamentului reprezentanții PDL și PNL s-au reunit pentru a aproba fuziunea dintre cele două partide. Delgații de la Convenția națională au aprobat prevederile noului statut, conform căruia partidul rezultat se va numi PNL, semnul partidului este o săgeată în cerc cu 12 stele și denumirea PNL, doctrina se păstrează din statutul PDL, iar alegerile de la Convenția națională se fac pe baza moțiunilor. La acest eveniment PDL Argeș a fost reprezentat de o delegație formată din 20 de persoane sub coordonarea liderului filialei, deputatul Cătălin Teodorescu. “Este un moment istoric. Astăzi am semnat cu toții certificatul de naștere al marelui partid de centru dreapta, capabil să își asume un proiect de țară care să ducă România pe drumul schimbării în bine. Primul pas este câștigarea alegerilor prezidențiale de către candidatul pe care îl vor propune PDL și PNL, candidat pe care îl vom sprijiini cu toată forța”, a declarat Cătălin Teodorescu, președintele PDL Argeș
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
