
Doliu imens în fotbal! Un arbitru de top a murit la doar 38 de ani după ce a fost exclus de la Cupa Mondială!
Lumea fotbalului din Țările de Jos este în doliu după ce arbitrul Rob Dieperink a încetat din viață la vârsta de 38 de ani. Decesul său survine la doar câteva săptămâni după ce oficialul fusese retras de pe lista arbitrilor delegați la Cupa Mondială, în urma unei investigații a poliției din Marea Britanie.
Reprezentanții Federației olandeze de fotbal (KNVB) s-au declarat „șocați și profund îndurerați” de moartea lui Dieperink, precizând că au pierdut un coleg deosebit. „Odată cu Rob, pierdem un arbitru foarte apreciat, dar mai presus de toate un coleg amabil și dedicat”, a transmis KNVB prin intermediul unui comunicat, fără a face publică și cauza decesului. Rob Dieperink avea o experiență vastă, activând în prima ligă olandeză, Eredivisie, din 2017, și făcând parte din echipa VAR la Euro 2024.
După ce a pierdut locul la Cupa Mondială, Dieperink a oferit un interviu ziarului olandez De Telegraaf, în care a susținut că acuzațiile aduse împotriva sa au fost nefondate. „Mă întristează foarte mult faptul că am fost acuzat pe nedrept”, a declarat arbitrul la acea vreme.
Acesta a ținut să mulțumească federației pentru susținere, deși nu și-a ascuns regretul față de decizia forului internațional: „Sunt recunoscător pentru sprijinul pe care l-am primit din partea KNVB și pentru modul în care au gestionat acest caz. Este păcat că FIFA a decis să nu mă mai desemneze pentru Cupa Mondială; desigur, sunt dezamăgit de acest lucru”, a mai spus Rob Dieperink, conform sursei citate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
