ULTIMĂ
ORĂ

Două zile din săptămână, intrarea liberă la Baza de Agrement Bemo

Autorităţile locale de la Mioveni au decis ca începând de luni, 7 iulie, vizitatorii Bazei de Agrement Bemo, să aibă intrarea gratuită două zile pe săptămână.

“Am decis, împreună cu reprezentanţii Consiliului Local și conducerea Primăriei, ca intrarea la ştrand să fie gratuită lunea şi marţea. Este o măsură de care se vor bucura toţi locuitorii oraşului, dar şi cei din zonele limitrofe.Tot gratuită va fi şi deplasarea, în weekend, cu trenuleţul între oraş şi Bemo. Acesta va pleca din staţia de autobuz de lângă Catedrala “Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, între orele 9-13 şi 17- 19” , ne-a precizat Nicolae Tudose, directorul S.C Servicii Edilitare.

Prețul unui bilet de intrare în zilele de miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică este de 7 lei, iar pensionarii și copiii sub 7 ani trebuie să plătească o taxă de 3 lei. Pentru toţi vizitatorii sunt pregătite sezlonguri moderne, care vor putea fi  închiriate cu 5 lei.

Baza de agrement cuprinde bazine, plajă cu iarbă şi şezlonguri, loc de joacă pentru copii și asigură servicii medicale, de pază, ordine publică și salvamar.

Programul de funcționare al ștrandului va fi de luni până duminică, între orele 8:00 – 20:00, iar casieria va fi deschisă între 8.00 și 16.00.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.