ULTIMĂ
ORĂ

El este Gabi, șoferul beat și fără permis, care a NENOROCIT o familie intreagă în ACCIDENTUL din Trivale!

O tragedie rutieră a avut loc pe strada Smeurei din Pitești, provocată de un tânăr de 20 de ani care s-a urcat la volan deși avea permisul suspendat și consumase băuturi alcoolice. Potrivit datelor furnizate de autorități, accidentul s-a soldat cu decesul unui bărbat și rănirea altor trei persoane, printre care se află și un copil de numai 6 ani.

Gabriel, un tânăr din comuna Albota, este cercetat acum pentru faptele sale, după ce a provocat coliziunea în timp ce se afla într-o stare de ebrietate avansată. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă șoferul a refuzat ulterior recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Dinamică accidentului și urmărirea în trafic

Incidentul a început pe strada Nicolae Dobrin, unde agenții Secției 3 Poliție Pitești au observat autoturismul și au efectuat semnalul regulamentar de oprire. Tânărul a ignorat solicitarea polițiștilor și a accelerat spre strada Smeurei. În timpul urmăririi declanșate de echipajele de poliție, acesta a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sensul opus și a lovit frontal un autoturism condus de un bărbat de 68 de ani, din Ștefănești, care a murit în urma impactului.

În urma coliziunii, trei pasageri din mașina lovită au suferit vătămări corporale: un copil de 6 ani și două femei, de 43 și 65 de ani, toți fiind originari din Ștefănești. Victimele au fost transportate de urgență la spital, cadrele medicale precizând că minorul și una dintre femei se află în stare gravă.

După producerea accidentului, șoferul vinovat a încercat să fugă de la fața locului, însă a fost prins și imobilizat de trei polițiști aflați în timpul liber. Aceștia au intervenit prompt pentru a acorda primul ajutor victimelor și pentru a-l reține pe tânăr până la sosirea colegilor aflați în urmărirea vehiculului.

Antecedentele șoferului și consecințele legale

Verificările în bazele de date ale Poliției Române au dezvăluit că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat și era cunoscut pentru multiple abateri rutiere, în special pentru depășirea limitelor de viteză. Mai mult, în octombrie 2025, acesta fusese depistat de polițiști conducând în aceleași condiții ilegale, fiind deschis la acel moment un dosar penal pe numele său.

În prezent, polițiștii rutieri au întocmit un nou dosar penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni:

  • conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat;
  • părăsirea locului accidentului;
  • refuzul recoltării probelor biologice;
  • ucidere din culpă;
  • vătămare corporală din culpă.

Având în vedere gravitatea faptelor, tânărul de 20 de ani riscă o pedeapsă cu închisoarea cu executare, în conformitate cu prevederile „Legii 2 Mai”. Această modificare legislativă înăsprește sancțiunile pentru șoferii aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor care provoacă accidente rutiere mortale, eliminând posibilitatea suspendării pedepsei sub supraveghere.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.