ULTIMĂ
ORĂ

Epurări politice! Schimbări la conducerea instituţiilor din Argeş

Subiectul schimbărilor directorilor liberali din instituţiile din Argeş a început să ia amploare. De la o zi la alta se vehiculează din ce în ce mai multe nume, dar şi poziţia pe care fiecare dintre ei s-ar putea afla. Mai ales că, zvonurile că se doreşte schimbarea urgentă a tuturor directorilor penelişti au început să fie din ce în ce mai dese. Mai greu este să scape de directorii care totuşi au dat concurs pe post, aici trebuind pesediştii să găsească anumite tertipuri pentru a putea să-şi pună oamenii în fruntea instituţiilor respective.

 

Seria epurărilor politice a început

În judeţul Argeş seria epurărilor politice a început cu Inspectoratul Şcolar, unde a fost numit Dumitru Tudosoiu, în locul lui Florin Gardin. S-a continuat cu Lulu Vasilescu, directorul Direcţiei Agricole care a fost detaşat, pe cheltuială foarte mare, pentru şase luni la Mehedinţi. Surse din interiorul PSD dau ca sigure următoarele schimbări ca fiind în cadrul DSP Argeş prin înlocuirea lui Adrian Stoica cu doctoriţa Sorina Honţaru. Următoarele schimbări s-ar putea face la Serviciul Judeţean de Ambulanţă unde se vehiculează două variante. În locul Luminiţei Paul ar putea veni medicul Alexandru Pânzaru sau doctorul Corina Manole, se pare susţinută puternic de PSD Piteşti. La Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Argeş lucrurile par a fi deja aranjate. Surse din interior dau aproape ca sigură schimbarea lui Nicolae Bădescu cu actualul adjunct, Claudian Baciu, apreciat la nivel de judeţ pentru activitatea de organizator al burselor locurilor de muncă. Se pare că şi postul Violetei Nedelcu de la OPC Argeş ar fi vizat de Vasile Ştirosu, comisar cu state vechi în cadrul instituţiei şi se pare că şi susţinut de Daniel Constantin, ruda sa. Toate aceste schimbări se vor face cel mai probabil în această vară, după o ordonanţă de urgenţă dată pentru a putea reorganiza instituţiile.   Andreea Matei

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.