
Salvamontiștii brașoveni transmit un avertisment pentru toți cei care vor să petreacă aceste zile la munte. La altitudine s-au înregistrat deja temperaturi sub zero grade și ninsori, iar vremea poate deveni instabilă de la o oră la alta.
Reprezentanții Salvamont atrag atenția că ecartul dintre vremea de la poale și cea de pe creste este foarte mare, motiv pentru care turiștii nu trebuie să se lase păcăliți de temperaturile mai blânde din orașe.
Pentru o drumeție în siguranță, aceștia recomandă echipamentul clasic în trei straturi: un strat de bază din materiale tehnice, care ajută la eliminarea transpirației, un strat de mijloc care să asigure izolarea termică și un strat exterior impermeabil, rezistent la vânt.
„Temperaturile negative încep să îşi facă simţită prezenţa în zona montană, în special la altitudini mari, unde condiţiile meteorologice şi starea traseelor impun o atenţie sporită în pregătirea şi desfăşurarea activităţilor montane. Salvamont Braşov recomandă turiştilor să acorde o atenţie deosebită echipamentului individual, în special îmbrăcămintei în straturi, care permite o reglare eficientă a confortului termic în funcţie de temperatură şi de intensitatea efortului”, au transmis, sâmbătă, salvamontiştii din Braşov, într-un mesaj pe Facebook.
„Protejarea extremităţilor prin utilizarea mănuşilor, căciulii şi şosetelor tehnice este, de asemenea, esenţială. În zonele în care s-au înregistrat deja ninsori, recomandăm adaptarea treptată a echipamentului de drumeţie la condiţiile actuale din teren. Încălţămintea trebuie să asigure aderenţă şi protecţie împotriva umezelii, iar pe traseele cu zăpadă întărită sau gheaţă poate fi necesară utilizarea echipamentului tehnic specific. În funcţie de dificultatea traseului şi de condiţiile întâlnite, acesta poate include colţari, piolet şi cască de protecţie, fiind obligatorie cunoaşterea tehnicilor corecte de utilizare”, au mai transmis salvamontiştii.
Pe lângă echipament, salvamontiștii sfătuiesc turiștii să consulte cu atenție prognoza meteo înainte de plecare, să se informeze despre starea potecilor și să calculeze corect timpul necesar parcurgerii traseului, ținând cont că zilele sunt tot mai scurte și se întunecă devreme.
„Din echipamentul individual nu trebuie să lipsească lanterna frontală, cu acumulatori sau baterii de rezervă, telefonul încărcat, o sursă suplimentară de energie şi o folie de supravieţuire. Atragem atenţia că diferenţele de temperatură şi de condiţii meteorologice dintre zonele joase şi cele de altitudine pot fi semnificative. Alegerea traseului şi a echipamentului trebuie realizată în raport cu condiţiile reale din teren, nivelul de pregătire şi experienţa fiecărui participant”, se mai arată în mesajul transmis de salvamontiști.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
