
Fost ministru al Finanțelor a făcut accident grav! Două persoane au ajuns la spital din cauza lui!
Un eveniment rutier în care a fost implicat Alexandru Nazare a avut loc recent în centrul Capitalei. Potrivit datelor furnizate de Antena 3 CNN, fostul ministru se afla la volanul unui autoturism care circula pe o stradă din Sectorul 1.
Primele informații indică faptul că Alexandru Nazare nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt vehicul care efectua servicii de ridesharing. În mașina lovită se aflau, pe lângă șofer, doi pasageri care au suferit răni ușoare în momentul impactului. Aceștia au acuzat dureri și au fost transportați la o unitate medicală pentru a beneficia de îngrijiri de specialitate.
Incidentul a fost raportat autorităților prin serviciul de urgență 112, la fața locului intervenind echipajele Brigăzii Rutiere. Coliziunea s-a produs la intersecția dintre Bulevardul Nicolae Bălcescu și strada Dem. I. Dobrescu.
„Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, despre producerea unui accident rutier pe Bd. Nicolae Bălcescu intersecție cu str. Dem. I. Dobrescu, Sector 1. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un accident de circulație, în care au fost implicate două autovehicule. Din accident a rezultat rănirea ușoară a două persoane, pasageri într-unul dintre autovehiculele implicate, care au solicitat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis Poliţia Capitalei.
Ambii conducători auto implicați au fost testați cu aparatul alcooltest pentru a se verifica dacă consumaseră băuturi alcoolice. Rezultatele indicate de aparat au fost „zero” pentru ambii șoferi.
În prezent, reprezentanții poliției continuă cercetările la fața locului pentru a determina cu exactitate circumstanțele și cauzele exacte care au dus la producerea acestui accident de circulație.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
