Fostul șef al Partidei Rromilor, Marian Mareș se judecă cu Poliția pentru Emporio Armani!

Dispărut de ceva vreme din peisajul autohton, fostul șef al Partidei Rromilor Argeș, Marian Mareș își face acum apariția într-un scandal cu Poliția Argeș. Pe de-o parte, oamenii legii îl acuză că vinde haine contrafăcute în magazinul său și chiar i-au confiscat marfa, pe de altă parte, fostul lider al rromilor din Argeș își vrea marfa înapoi și contestă măsura luată de polițiști.

50 de pulovere Lacoste și 37 Emporio Armani

În urma controlului făcut de polițiștii de la Investigarea Fraudelor, Marian Mareș s-a ales cu dosar penal pentru că a vândut marfă contrafăcută. Se pare că oamenii legii s-ar fi sesizat din oficiu că Mareș vinde haine pe care sunt trecute numele unor designeri renumiți, deși acestea n-aveau nimic în comun cu originalele și mai erau și fabricate în China. Așa că au mers în control și au plecat cu 50 de pulovere Lacoste și alte 37 pulovere Emporio Armani. Supărat că și-a pierdut marfa, Mareș a cerut instanței de judecată să-i facă dreptate, numai că până acum nu prea i-a impresionat pe magistrați. La început instanța i-a dat termen lui Mareș să depună ”note scrise cu privire la admisibilitatea și temeinicia sesizării, urmând ca soluționarea sesizării să se efectueze în camera de consiliu, fără participarea părților” Se pare că probele depuse de fostul lider al rromilor nu i-au convins pe magistrați pentru că în urmă cu câteva zile, instanța a decis:  ”În baza art.549/1 alin.3 lit. b Cod pr.penală, admite propunerea procurorului şi dispune confiscarea bunurilor ridicate de organele de poliţie, respectiv 50 pulovere marca Lacoste şi 37 pulovere marca Emporio Armani. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, se arată în încheierea instanței.Marian Mareș mai are o șansă și asta pentru decizia poate fi atacată cu o contestație motivată în termen de trei zile de la comunicare. 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.