Un bărbat a fost transportat de urgență la spital noaptea trecută după ce a provocat un grav accident pe Autostrada Pitești – București în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise. Din primele informații, se pare că șoferul ar fi pierdut controlul volanului și a lovit violent parapetul de pe marginea drumului. În urma impactului, acesta a suferit mai multe leziuni și a fost preluat de un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijri medicale și a fost transportat la spital.
“La data de 27 iunie, în jurul orei 4,06, poliţiştii din cadrul Biroului de Poliţie A1 Bucureşti – Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la km 80. În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 36 de ani, din Breaza, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat în coliziune cu parapetul lateral de pe marginea drumului”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.
În urma testării cu aparatul etilotest a şoferului a fost indicat un rezultat cu valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, arată sursa citată. Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.
“Menţionăm ca aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanei respective fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, precizează IPJ. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanţelor producerii accidentului rutier, urmând ca, în funcţie de aspectele constatate, să fie dispuse măsurile prevăzute de lege.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp