
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani a murit, miercuri seară, după ce autotrenul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului. Accidentul s-a produs pe DN6, între Timișoara și Lugoj.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, accidentul a avut loc în jurul orei 18:00, pe sectorul de drum dintre localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 62 de ani a condus un autotren pe DN6, dinspre municipiul Timișoara înspre municipiul Lugoj, iar la un moment dat ar fi părăsit partea carosabilă, a pătruns pe terenul din afara drumului și s-a oprit într-un șanț aflat pe un câmp”, au transmis polițiștii timișeni.
În urma impactului, conducătorul auto a decedat. La fața locului au intervenit echipajele de urgență, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs tragedia.
Cercetările continuă pentru a se stabili cauza care a dus la pierderea controlului asupra autotrenului.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
