ULTIMĂ
ORĂ

O rachetă a Rusiei, distrusă la scurt timp după lansare

O rachetă a Federaţiei Ruse, care transporta un satelit de telecomunicații către orbita Pământului, a fost distrusă aproape integral vineri, după ce a luat foc la scurt timp după lansare, anunţă presa internaţională.

La numai 9 minute după ce racheta Proton-M s-a ridicat din Baikonur, Kazahstan, oficialii de la sol au pierdut contactul cu ea, a declarat un oficial al Agenţiei Spaţiale Ruse. Racheta a deviat de la traseul prestabilit, determinând sistemul de urgență să îi întrerupă propulsia. Când se afla la aproximativ 160 de km în spaţiu a luat foc, au anunţat oficialii ruşi. Reprezentanţii agenţiei spaţiale spun că există posibilitatea ca o parte din rachetă să se afle pe orbită şi ca mici fragmente din ea să cadă pe Pământ, relatează cnn.com.

Este a doua oară în ultimul an când o rachetă Proton este distrusă la scurt timp după lansare, incidentul încadrându-se într-o serie mai mare de eşecuri, scrie presa internaţională. În 2010 o altă rachetă Proton-M, care transporta trei sateliţi s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, iar în 1999 un Proton a explodat la 6 minute de la lansare. Federaţia Rusă este însă foarte activă în domeniul lansărilor spaţiale, doar anul trecut având loc peste 30 de lansări. Rachetele Proton sunt cunoscute în toată lumea pentru că o astfel de navă spaţială a transportat prima bucată din Staţia Spaţială Internaţională, în 1998.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.