
S-a decis! Când va fi organizat târgul „Toamna Piteșteană”, anul acesta! Piteștenii trebuie să afle!
Consiliul Local Pitești a aprobat joi, în ședința ordinară, organizarea celei de-a XIX-a ediții a Târgului „Toamna Piteșteană”, unul dintre evenimentele emblematice ale municipiului. Festivalul de toamnă se va desfășura în zona centrală a orașului, între Piața Vasile Milea și Piața Primăriei, în perioada 25 septembrie – 5 octombrie 2025, sub coordonarea Primăriei Pitești, prin Societatea Salpitflor Green S.A.
CITEȘTE ȘI: Sindicatele din Educație anunță! Ce se întâmplă pe 8 septembrie! Revin elevii în bănci?
Decizia a fost luată după ce comercianții au solicitat ca deschiderea târgului să fie decalată cu o săptămână, pentru o mai bună pregătire a produselor și standurilor.
Pe durata târgului, vizitatorii vor putea descoperi și achiziționa fructe și legume de sezon, must, vin, conserve, produse tradiționale din carne și lapte, preparate apicole, dulciuri de casă și specialități gătite în autorulote. Atmosfera de sărbătoare va fi completată de flori, plante ornamentale, bulbi, pomi fructiferi, plante medicinale și obiecte realizate de meșteri populari.
De asemenea, evenimentul va fi animat de momente culturale și artistice, transformând zona centrală într-un loc de întâlnire pentru comunitate și vizitatori din împrejurimi.
Potrivit hotărârii Consiliului Local, tarifele stabilite pentru participarea la târg sunt:
25 lei/zi – închiriere masă pentru comercializarea legumelor și fructelor;
30 lei/mp/zi – pentru produse tradiționale din carne și lapte, dulciuri de casă, conserve, produse apicole;
15 lei/mp/zi – pentru flori, pomi fructiferi, plante ornamentale, bulbi, artizanat, ceaiuri, lavandă, must, vin și activități de alimentație publică.
„Toamna Piteșteană” reunește anual producători locali și meșteșugari, oferind piteștenilor și vizitatorilor oportunitatea de a descoperi tradiții, produse autentice și farmecul anotimpului.
Ediția din acest an promite o experiență diversificată, în care tradiția se împletește cu modernul, iar centrul Piteștiului se transformă într-o veritabilă piață a gusturilor și culorilor de toamnă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
