La sfârșitul lunii aprilie, cei de la LeapFrog au anunțat LeapBand, o brățară inteligentă cu mai multe aplicații preinstalate, prin care copii sunt încurajați să facă exerciții fizice. LeapBand are un ecran color, accelerometru, e rezistent la apă, iar bateria ține între 4 și 6 săptămâni. De asemenea, copiii își aleg un avatar care le va fi partener în exercițiile fizice.
Chiar dacă LeapBand este gândit să-i încurajeze pe cei mici să facă mai mult sport, în Marea Britanie au apărut voci critice care spun că „nu e normal ca niște copii să fie îndopați cu tehnologie de la vârsta aceasta și trebuie să se joace în lumea reală, nu în cea virtuală”.
Comentariile negative au apărut pe forumurile unor ziare precum The Guardian. Însă, de partea cealaltă, specialistul Tam Fry, un preprezentant al unui institut național britanic care luptă împotriva obezității la copii, spune că e o idee bună și că e o alternativă pentru părinții care i-au învățat foarte greșit pe cei mici să le dea recompense constând în mâncare atunci când fac un lucru bun.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp